Un triplu asasinat a avut loc într-o casă din Constanţa, victimele fiind două femei, mamă şi fiică, şi un tânăr de 19 ani, nepot al acestora. Principalul suspect este un alt nepot al femeilor, eliberat săptămâna trecută din penitenciar.
Crimele au fost comise, miercuri, într-o locuinţă situată în cartierului Viile Noi din Constanţa, victimele fiind descoperte de o rudă care a anunţat apoi Poliţia.
Anchetatorii au găsit cele trei victime pe o canapea, pline de sânge, având multiple plăgi înjunghiate şi urme de lovituri cu un obiect dur, posibil un ciocan. De altfel, anchetatorii au descoperit în apropierea trupurilor neînsufleţite un cuţit de bucătărie şi un ciocan, cel mai probabil armele crimei.
Oamenii legii au identificat victimele ca fiiind o bătrână de 81 de ani, proprietara casei, fiica acesteia, în vârstă de 57 de ani, şi nepotul fiicei, în vârstă de 19 ani. Poliţiştii au stabilit că este vorba despre o triplă crimă, tânărul fiind şi el victimă, iar asasinul ar fi un alt nepot al femeilor, care a fost eliberat din penitenciar săptămâna trecută.
Principalul suspect, Ştefan Alexandru Stoica, în vârstă de 21 de ani, a fost prins de poliţiştii constănţeni, care au organizat filtre la ieşirile din oraş. El fusese eliberat recent din Penitenciarul Poarta Albă, unde ispăşise o condamnare pentru tâlhărie. Anchetatorii spun că tânărul ar avea şi afecţiuni psihice, fiind și consumator de droguri.
Pentru fapta comisă, tânărul riscă o condamnare pe viață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu