Tristețea unei CAMPIOANE - Nadia Comăneci: Nu ştiu cine mai poate veni după noi

Nadia Comăneci, care a participat, miercuri, la o dezbatere la Senat, a declarat că sportul românesc are nevoie de un sprijin financiar mai mare pentru a nu rămâne fără specialişti.

Fosta campioană olimpică, Nadia Comîneci, a precizat că în momentul de faţă la concursurile naţionale din Statele Unite sunt mai mulţi antrenori români de gimnastică decât americani.

"Este păcat că avem aparatură în unele săli de gimnastică din anii '70-'80. Ce am făcut noi la gimnastică în anii '70 au copiat americanii tot... Ca să nu mai spun că la fiecare concurs naţional la care particip în Statele Unite sunt mai mulţi antrenori români de gimnastică decât antrenori americani. Deci trebuie să ne aducem aceşti antrenori înapoi, pentru că ei vor să vină. Dar aici nu au potenţial ca să aibă grijă de familii, de copii şi să facă performanţă. În Statele Unite sunt foarte multe locuri unde copiii pot practica sportul gratis. Aşa că şi noi trebuie să creăm aceste oportunităţi pentru copii. Pentru că aceşti copii o văd pe Simona Halep la televizor, vor să facă sport, dar nu au unde să se ducă. Dacă stăm şi nu ne ridicăm să spunem care este problema în sportul românesc nu facem nimic. Dar ideea nu a fost să arătăm cu degetul pe cineva, ci să găsim împreună o soluţie şi să facem ceva pentru sport aşa cum fac cei din străinătate. Nu este nimic extrem de complicat. Este nevoie doar de voinţă. Sportul a făcut foarte mult din punct de vedere al imaginii pentru România", a spus multipla campioană olimpică.

Nu ştiu cine mai poate veni după noi

"Noi nu avem această obligaţie să fim aici şi să cerem. Conştiinţa ne obligă să încercăm să facem ceva pentru această generaţie care trebuie să aibă cel puţin oportunităţile pe care le-am avut noi. Noi am fost buni, am fost primii acum 40-50 de ani. De ce s-au luat alţii după noi, iar noi, acum, am rămas în urmă? Nu ştiu cine mai poate veni după noi. Încercăm să ieşim din această cutie. Pentru că nimeni nu are curajul să iasă din această cutie şi să facă ceva pentru sport. E important pentru generaţia de azi să vadă că are suportul nostru. Şi tinerii văd că sportul nu are finanţare. Văd şi ei când merg la competiţii ce au ceilalţi şi nu avem noi. Am fost acum la Lausanne unde am câştigat medalii, una la bob... Iar eu am zis că nu ştiam că se face bob în România. Şi mi s-a spus că nu avem bob, că sportivii se antrenează la Viena sau nu ştiu pe unde. Medalia vine acasă, copilul reprezintă România, dar de ce trebuie el să se ducă să se antreneze în altă ţară?", a adăugat Nadia Comăneci.

Încerc să ajut

Întrebată ce părere are despre faptul că este posibil ca Ioan Suciu şi Nicolae Forminte să candideze la preşedinţia Federaţiei Române de Gimnastică şi dacă şi-ar dori şi ea să candideze, Nadia Comăneci a răspuns: "Nu, nu. Eu asta trebuie să fac, să fiu un ambasador al sportului românesc. E important să ajut unde este nevoie. Iar prin faptul că locuiesc în partea cealaltă (n.r. - în Statele Unite), pot să dau idei, pot să ajut, să fac voluntariat. Dar Forminte trebuie să stea în sală, nu? Dar nu doresc să vorbesc despre lucruri pe care nu le ştiu. Sunt în contact cu Marcela Fumea (n.r. - vicepreşedinta FRG), încerc să ajut. Adică să vedem dacă putem să aducem pe cineva care să vină să ne ajute. Mă gândeam la un antrenor care a plecat din România. Dar nu de înlocuit. Ci ca să vină cu idei, adică un fel de colaborare".

Nadia Comăneci a participat, miercuri, alături de foştii şi actualii campioni ai României Ilie Năstase, Simona Halep, Cristian Gaţu, Alina Dumitru, Ştefan Birtalan, Gabriela Szabo şi Camelia Potec la o dezbatere în Senatul României, iniţiată de parlamentarii Şerban Nicolae şi Daniel Zamfir, în cadrul căreia au solicitat o finanţare mai mare şi investiţii în infrastructură pentru sportul românesc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel