"Triunghiul Bermudelor", legat de cratere din Siberia. Misterul, dezlegat

În acest an, trei cratere imense au apărut în Siberia, dând naştere unor numeroase teorii privind cauza apariţiei acestora. Acum, după studii intense făcute de oamenii de ştiinţă, s-a ajuns la concluzia că explicaţiile găsite în acest caz ar putea fi folosite şi pentru a dezlega misterul "Triunghiului Bermudelor", scrie Daily Mail.

În luna iulie a acestui an, un crater uriaş, cu un diametru de 80 de metri şi o adâncime de 30 de metri, s-a format brusc în Peninsula Iamal (Siberia), într-o provincie al cărei nume se traduce prin sintagma "Capătul lumii", determinându-i pe oamenii de ştiinţă să se deplaseze de urgenţă în regiune pentru a cerceta fenomenul misterios.

Ulterior, alte două cratere, cu adâncimi de 15 metri, respectiv 4 metri au apărut în alte două regiuni din Siberia.

CITEȘTE ȘI: Misterul armatei înghițite de o furtună de nisip a fost elucidat

După studiile efectuate în zonă, experţii ruşi au ajuns la concluzia că aceste cratere au fost provocate de explozii de gaze naturale, care au legătură că fenomenul de încălzire globală.

"Craterul reprezintă cel mai probabil rezultatul acumulării unei presiuni excesive sub pământ, din cauza schimbărilor de temperatură din regiune", a declarat Andrei Plekhanov, un reputat cercetător de la Centrul pentru studii arctice.

"Principalul element îl reprezintă o eliberare de hidraţi de metan (o substanţă solidă, un amestec de gheaţă şi metan). S-a dovedit că există astfel de hidraţi atât în subsolul peninsulei, cât şi în straturile de la suprafaţă. Pot fi şi alţi factori. Fiecare din acest factor a contribuit la declanşarea exploziei care a provocat apariţia craterului", a explicat un alt cercetător, Vladimir Potapov.

Potrivit unor experţi, explicaţia formării acestor cratere ar putea sta la baza dezlegării misterului dispariţiei vapoarelor şi avioanelor în Triunghiul Bermudelor.

"Există o teorie care leagă Triunghiul Bermudelor de hidraţii de metan. Ei încep să se descompună, metanul din gheaţă transformându-se în gaz. Totul se întâmplă ca într-o reacţie nucleară, producând cantităţi uriaşe de gaze. Asta conduce la încălzirea apei oceanului, iar vasele se scufundă în aceste zone pline cu imense cantităţi de gaze. De asemenea, aerul de la suprafaţa zcestor zone devine suprasaturat cu metan, provocând turbulenţe care pot cauza prăbuşirea avioanelor", susţine cercetărorul rus Igor Ielţov, conducător al Institutul Trofimuk.

Vladimir Potapov a menţionat că aceste teorii vor continua să fie studiate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel