Trocsanyi, ministrul ungar al justiţiei, declarație surprinzătoare

Laszlo Trocsanyi și Vera Jourova.
Laszlo Trocsanyi și Vera Jourova.

Laszlo Trocsanyi, ministrul ungar al justiţiei, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei conservatoare germane Die Welt că ţara sa nu doreşte să ajungă asemenea Europei occidentale.

Laszlo Trocsanyi a precizat că Ungaria pune 'accent pe coeziunea socială, rădăcinile istorice, cultura şi identitatea' naţionale, consemnează joi MTI. Ministrul ungar a comentat în interviul publicat joi apelul Parlamentului European la activarea Articolului 7 împotriva Ungariei, după adoptarea raportului Sargentini, afirmând că această procedură nu face decât să divizeze şi să slăbească Europa.

Trocsanyi a răspuns la acuzaţia că guvernul ungar este cel care slăbeşte valorile europene subliniind că viziunea Budapestei asupra lumii este diferită. 'Noi punem accent pe coeziunea socială, rădăcinile istorice, cultura şi identitatea noastră', a precizat ministrul ungar al justiţiei. Acesta a mai explicat că anumite cuvinte şi noţiuni au alt sens în Ungaria decât în Occident.

Astfel, în Occident egalitatea înseamnă că toată lumea are dreptul să se căsătorească, în timp ce în Ungaria căsătoria trebuie să fie între un bărbat şi o femeie, iar în timp ce în Vest libertatea înseamnă 'libertatea nelimitată a individului', în Ungaria 'credem că libertatea presupune şi responsabilităţi', a subliniat Laszlo Trocsanyi.

Aprecieri superficiale şi generalizatoare

Ministrul ungar al justiţiei a mai spus, referindu-se la remarcile din raportul Sargentini cu privire la justiţie, că acest document conţine 'aprecieri superficiale şi generalizatoare', iar evaluarea făcută Curţii Constituţionale este 'ridicolă'.

Acum o lună, eurodeputaţii reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg au adoptat raportul elaborat de eurodeputata ecologistă Judith Sargentini, aceasta fiind prima dată când co-legislativul UE a cerut activarea aşa-numitei proceduri a articolului 7 (al Tratatului de la Lisabona) împotriva unui stat membru al Uniunii Europene, procedură care a fost lansată de executivul european contra Poloniei în decembrie anul trecut. Raportul Sargentini a detaliat o listă lungă de 'îngrijorări' referitoare la încălcarea libertăţilor şi valorilor UE în presă, în cadrul universităţilor, împotriva minorităţilor, a migranţilor, dar şi în materie de corupţie şi de independenţă a justiţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel