Trucuri care te ajută să slăbești. Nutriționistul Cori Grămescu: Nimeni nu se va supăra. Începutul este ușor

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de fitness, a oferit câteva trucuri care te vor ajuta în procesul de slăbire. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Când începi procesul de slăbire, trebuie să te setezi psihic pentru ce urmează şi să ai totul foarte bine planificat. Meniul, antrenamentele, orele de odihnă şi felul în care programul tău zilnic este organizat, totul te ajută să rămâi disciplinată. Dar de unde începi? Iată câteva #tipsandtricks care te pot ajuta.

Setează-ţi priorităţile! Învaţă să te pui pe primul loc. Trebuie să simţi, în primul rând, că tot ceea ce faci, faci pentru tine, că să te simţi bine în pielea ta. Învaţă să refuzi politicos prăjiturile, îngheţatele şi momelile prietenilor sau rudelor, atunci când te afli în oraş. Nimeni nu se va supăra pe tine că vrei să arăţi bine.

Cât trebuie să dureze? Practic, toată viaţa trebuie să fii atentă la ce mănânci, că să arăţi cum îţi doreşți. Pentru început, realizează că trebuie să îţi planifici dieta pe minimum trei luni de acum încolo. Nu te aştepta să slăbeşți 20kg într-o lună. Este fizic imposibil să slăbeşți atâtea kilograme în mod sănătos şi într-un timp atât de scurt.

"Începutul este uşor"

Stabileşte-ţi obiective realizabile! Numărul de kilograme pe care vrei să le dai jos, rochiţele în care vrei să încapi, costumul de baie în care vrei să umbli pe plajă nestingherită. Toate trebuie să fie obiective realizabile. Începutul este, de cele mai multe ori, uşor. Eşți foarte hotărâtă şi motivată. Cel mai greu este când deja începi să vezi rezultate, dar totuşi ţi se pare că mai ai foarte mult până să atingi obiectivul tău.

Jurnal de dietă şi antrenament. Notează-ţi zilnic, într-un jurnal, ce mănânci şi în ce cantităţi. Scrie, de asemenea, ce tip de antrenament ai efectuat în fiecare zi, fie că este vorba de mers alert 30 minute, o oră la sală sau că ai înotat 20 de bazine. În felul acesta, îţi poţi urmări evoluţia şi poţi vedea, de la o zi la alta, cum te-ai educat 'în ale stilului de viață sănătos", a explicat Cori Grămescu pe Facebook.

Vezi și: Dieta daneză cu pui. Slăbești până la 10 kilograme

Cum slăbești fără să te înfometezi. Nutriționist: Reușim fără să reducem drastic mâncarea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel