Preşedintele american Donald Trump a acceptat propunerea preşedintelui rus Vladimir Putin de a participa la o întâlnire a celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate.
Rusia se aşteaptă ca locul şi calendarul summitului să fie convenit curând, a precizat ministrul rus de externe. Un oficial de rang înalt al administraţiei americane a declarat săptămâna trecută că Donald Trump este dispus să se întâlnească cu liderii din Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa cu scopul de a discuta despre controlul armelor. Aflat într-o vizită în Finlanda, Lavrov a mai spus că Rusia nu va opri lupta împotriva terorismului în regiunea siriană Idlib pentru a rezolva criza migraţiei în Europa. Moscova este dispusă să contribuie la rezolvarea problemei migraţiei în contextul războiului din Siria, dar nu pe seama încetării luptei împotriva terorismului la Idlib, nord-vestul Siriei, a subliniat şeful diplomaţiei ruse, citat de agenţia de presă Interfax. 'Înţelegem pe deplin complexitatea problemei migranţilor pentru UE, avem un dialog privind migraţia între Federaţia Rusă şi Serviciul European de Acţiune Externă. Şi îl vom continua, ne vom strădui să contribuim la rezolvarea acestei probleme', a spus Lavrov la Helsinki.
'Dar nu putem ajuta la rezolvarea problemelor migraţiei prin oprirea luptei împotriva terorismului, lucru pe care îl cer unii politicieni europeni', a subliniat ministrul rus, potrivit căruia 'rezolvarea acestei probleme trece prin implementarea integrală a acordurilor încheiate în septembrie 2018 între preşedinţii Rusiei şi Turciei cu privire la zona de dezescaladare în provincia Idlib', conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News