Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că se înregistrează 'mari progrese' în negocierile comerciale cu China, după ce a discutat la telefon cu omologul său chinez Xi Jinping, relatează AFP.
'Tocmai am avut o discuţie telefonică lungă şi foarte bună cu preşedintele Xi al Chinei. Avansăm bine spre un acord', a scris miliardarul republican pe Twitter. 'Dacă va fi obţinut, va fi unul comprehensiv şi va acoperi toate subiectele, domeniile şi punctele de dispută. Facem mari progrese', a insistat el.
La rândul său, Xi Jinping i-a transmis lui Donald Trump în discuţia telefonică de sâmbătă că speră că va contribui la dezvoltarea unei relaţii sino-americane care este coordonată, cooperantă şi stabilă, au relatat mass-media chineze de stat, citate de Reuters. Xi a spus că echipe ale ambelor ţări au lucrat activ pentru a implementa consensul obţinut recent între China şi SUA, conform agenţiei oficiale chineze de presă Xinhua.
VEZI ȘI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu