China ''va reduce şi va elimina'' taxele vamale asupra automobilelor americane pe care le importă, a afirmat duminică seară preşedintele american, Donald Trump, la o zi după armistiţiul convenit cu omologul său chinez, Xi Jinping, în războiul lor comercial, relatează AFP.
"China a acceptat să reducă şi să elimine taxele vamale asupra maşinilor ajunse în China din Statele Unite. În prezent, aceste taxe vamale sunt de 40%", a scris pe Twitter liderul de la Casa Albă care s-a întâlnit cu Xi Jinping la finalul summitului G20 desfăşurat la Buenos Aires.
Sâmbătă, cei doi preşedinţi "au ajuns la un acord pentru a pune capăt aplicării de noi taxe vamale", a declarat ministrul chinez de externe, Wang Yi, în cadrul unei conferinţe de presă, după dineul de lucru de peste două ore al liderilor celor două state şi al consilierilor lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu