Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că statele Texas şi Vermont vor permite unor afaceri să-şi redeschidă porţile de luni, în timp ce Montana va începe să ridice restricţiile de vineri, relatează Reuters.
"Continuăm să vedem un număr de semne pozitive că virusul a trecut de vârf", a declarat Trump în cadrul unei conferinţe de presă. Totuşi, unii guvernatori au avertizat că nu vor acţiona prematur pentru a-şi redeschide economiile până când nu se vor efectua mai multe teste pentru depistarea coronavirusului. Liderii lumii afacerilor i-au transmis şi ei lui Trump mesajul că ţara trebuie să testeze la scară largă înainte ca companiile să-şi poată relua operaţiunile normale.
Sâmbătă, Trump a spus că "testarea devine mai bună pe zi ce trece", dar nu a oferit dovezi concrete. El a spus că guvernatori atât republicani, cât şi democraţi "au anunţat paşi concreţi pentru a începe o deschidere sigură şi graduală".
Texas şi Vermont "vor permite anumitor afaceri să se deschidă luni, deşi vor continua să impună măsuri de distanţare socială", a mai spus Trump. Mai multe zeci de protestatari s-au adunat sâmbătă în capitala statului Texas, Austin, şi au scandat "SUA! SUA!" şi "Lăsaţi-ne să muncim!".
Sâmbătă dimineaţă, guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo, epicentrul epidemiei din SUA, a spus că statul foarte lovit de COVID-19 este posibil să fi trecut de vârful crizei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News