Trump-Bannon. Dispozitivele electronice interzise în Casa Albă

Vizitatorii şi personalul de la Casa Albă vor avea interdicţie la utilizarea dispozitivelor personale de comunicare în birourile prezidenţiale din Aripa de Vest, a anunţat instituţia, citată de DPA.

Securitatea şi integritatea sistemelor tehnologice de la Casa Albă reprezintă o prioritate maximă pentru administraţia Trump şi, prin urmare, începând de săptămâna viitoare, utilizarea tuturor dispozitivelor personale, atât de către oaspeţi cât şi de personal, nu va mai fi permisă în Aripa de Vest, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

Declaraţia a fost făcută în urma întrebărilor primite din partea corpului de presă de la Casa Albă cu privire la utilizarea telefoanelor mobile în Aripa de Vest.

Sanders a declarat că personalul de la Casa Albă îşi va putea desfăşura activitatea la dispozitivele puse la dispoziţie de guvern şi va continua să muncească din greu în numele poporului american.

Anunţul vine după ce Donald Trump l-a acuzat miercuri pe fostul său consilier Steve Bannon că şi-a "pierdut minţile", într-o usturătoare declaraţie care marchează o ruptură de cel care a fost unul dintre strategii victoriei sale spectaculoase din 2016. Acest atac a fost o urmare a difuzării unor fragmente din cartea 'Fire and Fury: Inside the Trump White House' de Michael Wolff, ce urmează să apară săptămâna viitoare. Cartea portretizează un candidat nepregătit care nu a dorit cu adevărat să câştige preşedinţia, menţionează DPA. În atacul de miercuri îndreptat către Bannon preşedintele Trump l-a acuzat pe acesta că i-a ajutat pe jurnalişti să scrie cărţi false, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel