Trump, câștigător în sondaj, are o altă problemă decât procesul. Bogdan Chirieac: Te retragi din cursă

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Analistul Bogdan Chirieac a făcut cunoscută noua provocare cu care se confruntă acum fostul preşedinte Donald Trump, după acuzaţiile care l-au adus în faţa instanţei în cursul săptămânii trecute.

Fostul preşedinte american Donald Trump a reacţionat public, săptămâna trecută, după ce a fost pus sub acuzare în cazul Stormy Daniels, afirmând că demersul reprezintă persecuţie politică şi interferenţă electorală la cel mai înalt nivel din istorie, iar despre procurorul care a decis acuzarea sa a susţinut că este finanţat de George Soros şi că este ”o ruşine”. Trump a avertizat, cu câteva zile în urmă, că această vânătoare de vrăjitoare se va întoarce împotriva lui Joe Biden.

"Ar trebui să ne pună pe gânduri ceea ce se întâmplă acum la graniţele noastre şi la graniţele Europei de Est, inclusiv cu trimitere către China. Şi, ca să fie periplul complet, până la viitoarele alegeri prezidenţiale din Statele Unite. Dacă Ucraina câştigă, există şansa unei implozii a Federaţiei Ruse. Întrebarea este  - ce facem cu armele nucleare? După cum stau lucrurile, avansul economic al Chinei este semnificativ. Nu va deveni o putere militară de nivelul Statelor Unite, nu va deveni în deceniul ăsta, dar nu ştiu ce o să fie peste 30 de ani. În privinţa alegerilor din SUA e un lucru extraordinar şi fundamental pe care trebuie să-l remarcăm: Trump a câştigat în sondaje. Trump părea că se duce ca preşedinte după procesul ăsta politic care i s-a intentat la New York. Dar ştiţi care-i problema? Îl părăsesc sponsorii. Ori în America alegerile au costat ultima dată 2 miliarde de dolari per candidat. Şi dacă nu mai ai bani te retragi din cursă" a comentat analistul politic Bogdan Chirieac la România TV.

Reamintim că Donald Trump a calificat inculparea sa drept o insultă la adresa naţiunii: ”Niciodată nu mi-am imaginat ca acest lucru să fie posibil în America”, a spus el din marea sală de recepţie a luxoasei sale reşedinţe Mar-a-Lago, aceeaşi încăpere în care şi-a anunţat cea de-a treia candidatură la preşedinţia SUA, pe 15 noiembrie anul trecut. ”Este o ingerinţă electorală masivă”, a denunţat Donald Trump în faţa susţinătorilor săi, criticându-l puternic pe procurorul din New York, care este un ales democrat. Miliardarul a vorbit pe larg despre fiecare din celelalte anchete cu care se confruntă, de la presiunea asupra oficialilor electorali din statul Georgia până la gestionarea arhivelor de la Casa Albă, criticând de fiecare dată investigaţii ”frauduloase”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie;

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel