Trump, declarație despre Rusia: Niciun preşedinte nu a fost atât de dur

Donald Trump, a respins marţi criticile la adresa atitudinii sale faţă de Moscova, spunând că 'nu a existat vreodată un preşedinte atât de dur cu Rusia aşa cum am fost eu', transmite agenţia dpa.

Publicitate

'Preşedintele Putin ştie asta mai bine ca oricine, cu siguranţă mai bine decât media', a declarat Trump, înaintea unei şedinţe a cabinetului său, la Casa Albă.

Totodată, Trump, citat de Reuters, a mai arătat miercuri că el nu crede că Rusia încă vizează Statele Unite, contrazicând evaluările serviciilor de informaţii americane potrivit cărora Moscova îşi continuă tentativele de a se amesteca în alegerile din SUA. Întrebat de reporteri, miercuri, dacă Rusia vizează încă SUA, liderul de la Casa Albă a răspuns: 'Nu'. 

Casa Albă neagă că Trump a spus că Rusia nu mai vizează SUA

Casa Albă a negat că preşedintele american, Donald Trump, a spus miercuri că Rusia nu mai vizează Statele Unite, precizând că răspunsul său, 'nu', era destinat a le indica jurnaliştilor că nu va mai lua alte întrebări, şi nu se referea la potenţialul amestec al Moscovei în alegerile din SUA, transmite Reuters.

'Preşedintele (...) a spus 'Nu' luării altor întrebări', a declarat mai târziu, la un briefing de presă, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders. 'Preşedintele şi administraţia sa lucrează susţinut pentru a se asigura că Rusia este incapabilă să se amestece în alegerile noastre aşa cum au făcut în trecut', a adăugat Sanders.

Vezi și: Întâlnire Trump-Putin. ”Fake News o iau razna”


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel