Trump, discurs cu iz de avertisment. Ce consecinţe anunţă fostul preşedinte dacă va fi inculpat

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Donald Trump, fostul preşedinte al SUA, continuă să avertizeze asupra unor consecinţe dure dacă va fi inculpat că a cumpărat tăcerea unei foste escorte. 

Fostul preşedinte american Donald Trump a avertizat vineri că se profilează o "potenţială moarte şi distrugere" dacă va fi inculpat pentru că ar fi cumpărat tăcerea fostei actriţe porno Stormy Daniels înaintea alegerilor din 2016, transmite agenţia EFE.

Într-un mesaj postat dimineaţă pe reţeaua sa de socializare Truth Social, în prezent singura pe care o foloseşte în mod activ, Trump insistă că o inculpare a lui "va fi catastrofică pentru ţara noastră".

Potrivit fostului preşedinte republican, despre care se presupune că se află în Florida la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, inculparea lui ar putea s-o caute "numai un psihopat care urăşte cu adevărat Statele Unite", aluzie la procurorul Alvin Bragg, un magistrat afro-american democrat, care a deschis dosarul în care judecătorii sunt aşteptaţi să decidă - cel mai devreme săptămâna viitoare - asupra continuării anchetei şi inculpării fostului lider de la Casa Albă.

În cazul unei inculpări, judecătorii din New York trebuie să decidă dacă aceasta va fi pentru fals în declaraţii sau pentru încălcarea legislaţiei privind finanţarea campaniei electorale. Potrivit acuzării, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 Donald Trump i-a oferit fostei starlete porno Stormy Daniels suma de 130.000 de dolari pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o, scrie Agerpres.

De ce nu mai poate Trump să cadă la înţelegere 

"Donald Trump şi avocaţii săi au minţit într-un proces care a avut deja loc. Şi au spus că nu s-au dat niciun fel de bani. Aici e problema! Compania a dat banii. Peste o anumită sumă, doamnei înţeleg că i s-au dat 250.000 de dolari, ca şi în România şi în orice ţară cu stat de drept, semnează patronul firmei, nu avocaţii. El a semnat cecul. El se poate prevala de faptul că semna sute de cecuri pe zi, dar nu îl scuză de faptul că a spus că nu a plătit niciodată, ceea ce s-a dovedit deja un fals. A pierdut deja un proces în civil, avocatul său a fost dat afară din birou", a declarat H.D. Hartmann la DC NEWS.  VEZI AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel