Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a adresat naţiunii, pledând pentru finanţarea zidului de la frontiera cu Mexicul.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a adresat marţi seara naţiunii printr-un discurs televizat în direct de la Casa Albă, pledând pentru finanţarea construcţiei unui zid la frontiera cu Mexicul, dar nu a declarat o urgenţă naţională care i-ar fi permis să decidă singur în această chestiune, relatează Reuters. Trump a cerut Congresului să aloce 5,7 miliarde de dolari pentru o construcţie de oţel la graniţa de sud, unde - a susţinut el - are loc o criză de securitate în curs de agravare.
După ce a lăsat să se înţeleagă timp de câteva zile că ar putea declara o stare de urgenţă, ca prim pas pentru a finanţa construcţia fără aprobarea Congresului, preşedintele a anunţat că se va întâlni miercuri cu liderii parlamentarilor americani, pentru a negocia din nou deblocarea administraţiei SUA. În discursul din Biroul Oval, Trump a enumerat o serie de infracţiuni grave comise în SUA de imigranţi ilegali, inclusiv de unii care au ajuns pe teritoriul american ca minori neînsoţiţi, şi a apreciat că este vina Partidului Democrat, de opoziţie, că forţele de protecţie a frontierei nu beneficiază de mijloacele de a apăra poporul de acest pericol.
Citește și: Donald Trump, scrisoare formidabilă de la Kim Jong Un
Americanii cheltuiesc anual sute de miliarde de dolari pentru a combate traficul de droguri şi efectele acestuia; suma cerută pentru zid este infimă prin comparaţie, a arătat el. Preşedintele a explicat că oricum construcţia se va autofinanţa prin economiile menţionate, dar Mexicul va plăti pentru zid - aşa cum a promis el - indirect, prin noul tratat comercial încheiat cu SUA şi Canada, în locul NAFTA.
Înaintea transmisiunii TV, democraţii au ameninţat că vor contesta în justiţie o eventuală decizie a preşedintelui de a declara starea de urgenţă. Nu este însă sigur - apreciază Reuters - că Trump a renunţat la această intenţie, înaintea vizitei la frontiera de sud-vest planificate joi.
Administraţia federală a SUA este parţial blocată de 18 zile, în lipsa unei legi privind cheltuielile bugetare, pe care Congresul, unde democraţii sunt majoritari în Camera Reprezentanţilor, iar republicanii în Senat, nu a reuşit să o adopte.
Citește și: Trump, deplasare la granița cu Mexic în plină criză
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu