Bogdan Chirieac a comentat una dintre cele mai importante știri ale zilei, mai exact convorbirea telefonică dintre Trump și Zelenski și care sunt cu adevărat șansele ca fostul președinte să termine conflictul din Ucraina în 48 de ore.
Astăzi fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a avut programată astăzi o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Speculațiile au apărut în presa internațională, iar Zelenski pare că își pregătește terenul pentru eventualitatea în care Trump se întoarce la Casa Albă. După dezbaterea CNN dintre cei doi candidați pentru cea mai puternică funcție din lume, respectiv după tentativa de asasinat asupra fostului președinte, Donald Trump pare să domine toate sondajele de opinie de peste ocean.
Astfel, republicanul se îndreaptă vertiginos spre Biroul Oval, în timp ce Joe Biden pare că nu mai este atât de susținut de colegii democrați. Din ce în ce mai mulți membri ai partidului democrat îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială, în contextul în care actualul președinte nu mai este la fel de dibaci și se confruntă cu o infectare cu Covid 19. În locul său se preconizează ca va fi Kamala Harris, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii.
CITEȘTE ȘI:
Trump și Zelenski au o convorbire telefonică programată astăzi - surse CNN
Casa Albă: Joe Biden pozitiv la COVID-19 în urma testelor
Analistul Bogdan Chirieac a avut o intervenție la Antena 3 CNN, unde a comentat acest subiect.
"Acceptarea candidaturii de către Donald Trump nu a fost o surpriză pentru nimeni. Era o surpriză dacă nu o accepta. Sunt impresiuni imense asupra lui Joe Biden să nu mai candideze. Trebuie văzut dacă o va propune pe doamna Kamala Harris. În opinia mea, nici dânsa nu e un candidat suficient de puternic ca să îl învingă pe Donald Trump.
În privința convorbirii cu Zelenski, Donald Trump a promis că în 48 de ore pune capăt războiului din Ucraina, iar JD Vance nu e de acord cu ajutorul pentru Ucraina. Mai bine zis, nu era de acord. Una e când ești nominalizat, îți mai schimbi opinia, iar alta e când ești senator. Atunci poate aveai alte opinii. Să vedem ce iese din această convorbire. Nu există miracole, asta doar în poveștile cu zâne. Nu ai o baghetă magică ca Rusia să se retragă. Asta a cerut Zelenski. Rusia să se retragă din toate teritoriile ocupate, să plătească daunele pentru ororile comise și să semneze pacea. Nu cred că Putin va face asta", a spus Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu