Preşedintele american Donald Trump a discutat telefonic, luni, cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sisi, exprimându-şi sprijinul faţă de negocierile între Egipt, Etiopia şi Sudan cu privire la barajul hidroelectric gigantic de pe Nilul Albastru, a comunicat Casa Albă, transmit Reuters şi Xinhua.
Ministrul de externe egiptean, Sameh Shoukry, a plecat duminică spre Washington pentru negocieri mediate de SUA cu privire la barajul controversat de pe Nil, a informat Ministerul de Externe de la Cairo, citat de Xinhua. Shoukry a declarat săptămâna trecută că administraţia Trump a invitat cele trei ţări africane la o întâlnire la Washington la 6 noiembrie pentru a încerca deblocare actualului impas din negocieri.
Egiptul este îngrijorat că Marele Baraj al Renaşterii Etiopiene (GERD) ar putea reduce rezervele de apă deja scăzute ale Nilului, de care este aproape în întregime dependent. Etiopia, în schimb, care a început construcţia barajului în 2011, susţine că acesta este crucial pentru dezvoltarea sa economică. 'Preşedintele Trump şi-a exprimat sprijinul pentru ca negocierile care se poartă între Egipt, Etiopia şi Sudan să ajungă la un acord de colaborare cu privire la Marele Baraj al Renaşterii Etiopiene', a transmis purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jud Deere, într-un comunicat.
Acesta nu face nicio referire la o întâlnire la Washington. În ultimele săptămâni, Cairo a cerut un mediator extern, arătând că negocierile în format de trei şi-au epuizat posibilităţile. Etiopia a respins anterior această idee şi este aşteptată să înceapă anul viitor umplerea rezervorului din spatele barajului, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu