O copie a unei scrisori controversate pe care fostul președinte american, Donald Trump, i-a scris-o președintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan, în 2019, a fost expusă public într-o locație din Trump Tower, din centrul orașului Manhattan.
Scrisoare a fost expusă în barul 45 Wine and Whisky, situat în Trump Tower, din centrul orașului Manhattan. Tematica barului deschis în noiembrie 2021 face trimitere la cariera fostului președinte al SUA, Donal Trump, găzduind zeci de fotografii cu fostul președinte, documente și materiale din anii săi de șef al statului.
Potrivit Turkish Minute, scrisoarea pe care Trump i-a scris-o lui Erdogan, în care încerca să-l convingă pe președintele turc să anuleze decizia unei operațiuni militare împotriva forțelor miliției kurde care erau aliate ale SUA este, de asemenea, expusă la bar.
Monica Marks, profesor de politică din Orientul Mijlociu la NYU Abu Dhabi, a adus scrisoarea în atenția publicului pe Twitter.
In Midtown Manhattan, tucked into Trump Tower, is 45–the 45th president’s official bar.
It plays kitschy 70s hits (“Do the Hustle”) & is covered in gilt-framed photos from Trump’s presidency.
It serves…hummus.
And it displays this insane 2019 letter Trump penned to Erdogan ⬇️ pic.twitter.com/C1rEnsJLbM— Monica Marks (@MonicaLMarks) May 18, 2023
”Istoria te va privi în mod favorabil dacă vei face asta în mod corect și uman. Te va privi pentru totdeauna ca pe diavol dacă nu se întâmplă lucruri bune. Nu fi un tip dur. Nu fi prost!”, i-a transmis Trump președintelui Erdogan în scrisoarea care a fost lansată de Casa Albă la acea vreme.
”Hai să facem o afacere bună!” a continuat Donald Trump. ”Nu vrei să fii responsabil pentru sacrificarea a mii de oameni, iar eu nu vreau să fiu responsabil pentru distrugerea economiei turce – și o voi face. Am muncit din greu pentru a rezolva unele dintre problemele tale. Nu dezamăgi lumea. Poți face o afacere grozavă”, a mai spus Donal Trump în scrisoarea adresată lui Erdogan.
Trump a făcut publică scrisoarea pentru a-și susține punctul de vedere și a demonstra că nu a dat Turciei undă verde pentru a invada Siria, după ce mulți parlamentari americani au criticat aspru decizia sa de la acea vreme de a îndepărta forțele americane din zona de conflict.
Surse prezidențiale turce au declarat presei de atunci că președintele Erdogan a primit scrisoarea, a respins-o complet și a aruncat-o la gunoi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu