Donald Trump, sosit la Londra, a făcut unele declarații înainte de întrevederea cu premierul în funcție al Marii Britanii, Theresa May.
Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson are tot ce-i trebuie ca să fie prim-ministru, a declarat preşedintele american Donald Trump, cu câteva ore înaintea întrevederii sale cu şefa executivului britanic, Theresa May, scrie vineri Press Association.
Nu este pentru prima dată când Trump vorbeşte în termeni elogioşi despre fostul şef al diplomaţiei britanice şi ex-primar al Londrei. Înainte de a participa miercuri şi joi la summitul NATO de la Bruxelles, Trump le-a spus reporterilor:
A fost foarte, foarte drăguţ cu mine, plin de solicitudine. Poate voi vorbi cu el când ajung acolo (la Londra - n.r.). Îmi place Boris Johnson. Întotdeauna mi-a plăcut.
Despre Johnson, în interviul pentru The Sun
Într-un interviu acordat The Sun, Trump a mers chiar mai departe şi s-a declarat întristat că Johnson a părăsit guvernul. Am fost foarte trist să văd că pleacă din guvern şi sper că se va întoarce cândva. Cred că este un reprezentant minunat pentru ţara voastră. Cred că ar fi un bun prim-ministru. Are tot ce-i trebuie, a insistat Trump.
Vezi și: Trump: Brexit ”va ucide, probabil, afacerile cu americanii”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News