Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că decizia președintelui american Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului nu justifică folosirea unor sloganuri antisemite la mitinguri din Germania, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Poliția germană a făcut cunoscut că la demonstrațiile de protest împotriva deciziei lui Trump, organizate la Berlin și în alte orașe din Germania, au fost arse steaguri israeliene și au fost folosite sloganuri antisemite.
Cancelarul Angela Merkel a afirmat că guvernul ei, care a criticat declarația lui Trump, va lupta cu toată forța împotriva xenofobiei.
'Condamnăm toate formele de antisemitism și xenofobie și, niciun fel de dezaprobare, nici măcar cu privire la statutul Ierusalimului, nu justifică astfel de acțiuni', a declarat Merkel pentru jurnaliști după o reuniune a conducerii Uniunii Creștin-Democrate (CDU).
Antisemitismul rămâne o problemă sensibilă în Germania, unul dintre cei mai apropiați aliați ai Israelului, la peste 70 de ani de la sfârșitul Holocaustului, în care au fost uciși șase milioane de evrei.
Duminică, circa 2.500 de persoane au demonstrat la Berlin împotriva deciziei lui Trump și a fost ars un steag israelian, potrivit poliției. O anchetă a fost demarată în cazul a 11 persoane, dintre care una având legătură cu incendierea steagului.
Vineri, sute de persoane s-au strâns în fața Ambasadei SUA de la Berlin pentru proteste de Ziua mâniei. Poliția a anunțat că a reținut 10 persoane în cursul protestului și a pus sub acuzare 12 persoane, inclusiv pentru arderea unor steaguri israeliene. Incidente izolate au fost raportate la Munchen și în alte orașe germane, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News