Fostul preşedinte american Donald Trump a salutat vineri faptul că de acum înainte Twitter 'a intrat pe mâini bune', după ce Elon Musk a cumpărat reţeaua socială, relatează France Presse.
'Twitter este acum pe mâini bune şi nu va mai fi condus de nebunii stângii radicale care ne detestă cu adevărat ţara', a declarat el pe reţeaua sa, Truth Social.
Miliardarul republican nu a spus dacă intenţionează să se întoarcă pe platformă, unde a fost suspendat permanent după asaltul asupra Capitoliului.
Elon Musk, noul patron al reţelei sociale, a deschis uşa în luna mai revenirii lui Donald Trump pe Twitter, ceva ce ar avea efectul unei explozii, notează AFP.
Cu contul său @realDonaldTrump, fostul preşedinte american se adresa direct celor 88 de milioane de abonaţi ai săi, stârnind în mod regulat controverse aprinse.
Cu toate acestea, Donald Trump a considerat că reţeaua sa Truth Social funcţionează 'mai bine' decât Twitter, despre care el a spus că trebuie 'să muncească din greu pentru a scăpa de toate conturile false şi de roboţii care i-au făcut atât de mult rău'. 'ADOR ADEVĂRUL', a adăugat el.
Joe Biden „va candida cu siguranță” pentru un al doilea mandat, a declarat gazda MSNBC Jonathan Capehart, la doar câteva zile după ce l-a intervievat pe președintele SUA.
Cel mai bătrân președinte inaugurat vreodată, Joe Biden, va împlini 80 de ani pe 20 noiembrie.
El i-a spus lui Capehart: „Nici măcar nu pot spune vârsta pe care o voi avea. Nici măcar nu o pot scoate pe gură. Crezi că glumesc. Nu glumesc."
Speculațiile despre vârsta și ambiția lui Biden au devenit o constantă în politica americană. Unii democrați au evitat să spună că ar trebui să candideze din nou sau să se angajeze să-l susțină dacă o face. Republicanii – membri ai unui partid dominat de Donald Trump, în vârstă de 76 de ani – susțin în mod regulat că Biden este prea bătrân.
Gafele deja intrate în rutină ale lui Biden, care săptămâna aceasta i-a greșit și numele noului prim-ministru britanic Rishi Sunak, spunându-i „Rashi Sanook”, au întărit impresia că un nou mandat nu ar fi o alegere înțeleaptă.
Într-un articol pentru Washington Post, Capehart a spus că este sigur că Biden este gata să candideze.
Capehart a spus: „După interviul meu... am primit aceeași întrebare din nou și din nou: Cum se simte el? De fiecare dată, am fost întrebat pe tonul acela specific unei persoane îngrijorate.
„Oameni buni, ascultați-mă. Biden este foarte bine. Mai mult decât bine. De fapt... am ieșit cu două impresii copleșitoare: Biden va candida cu siguranță pentru realege în 2024. Și nu doar că îi place să fie președinte; iubește meseria de președinte.”
Capehart a spus că Biden „a oferit inițial răspunsul standard referitor la faptul că nu a făcut o declarație oficială” despre 2024 „din cauza implicațiilor juridice ale unui astfel de anunț” – dar apoi a dat doi „indici nonverbali”.
Primul a venit când Capehart a întrebat dacă Jill Biden, prima doamnă, îi va fi alături într-o nouă cursă.
„Biden s-a uitat la mine de parcă ar fi spus: „Frate, știi deja că nu voi vorbi despre asta”, lucru pe care l-am luat drept indiciu pentru a încheia interviul. Dar când mi-am început discursul de „la revedere”, am văzut un alt indiciu nonverbal – unul care a semnalat că ar vrea să spună mai multe, dar nu era sigur că ar trebui… I-am făcut semn președintelui să-mi spună mai multe.
„Soția mea crede că eu, că noi, facem ceva foarte important și nu ar trebui să renunț’, mi-a spus Biden. Declarație oficială sau nu, omul cu siguranță se va înscrie în cursă.”
Capehart a citat un raport NBC în care un angajat al lui Jill Biden a spus că familia va sprijini o potențială campanie în 2024. Capehart a adăugat că „simțul datoriei” al lui Biden „a crescut” de când fiul său, Beau, a murit în 2015.
Biden i-a spus lui Capehart: „Există un singur motiv... pentru a rămâne în viața publică: poți face viața mai bună pentru alți oameni? Și nu există loc în care să ai o oportunitate mai bună de a face asta decât în calitate de președinte al Statelor Unite. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News