Statul american Maine a anunţat joi că Donald Trump nu va apărea pe buletinele de vot în alegerile primare republicane pentru alegerile prezidenţiale din 2024, la o săptămână după o decizie similară în statul Colorado, în legătură cu asaltul asupra clădirii Capitoliului din 2021, transmite AFP.
'Nu este apt pentru funcţia de preşedinte' conform celui de-al 14-lea amendament la Constituţie, care exclude de la răspunderea publică pe cei care s-au implicat în acte de 'insurecţie', a declarat într-un document oficial secretarul democrat al statului Maine, Shenna Bellows, însărcinată cu organizarea alegerilor.
Decizia din statul Maine va fi contestată în instanţă de Donald Trump, a anunţat purtătorul de cuvânt al echipei sale de campanie şi ar putea face obiectul unui recurs final la Curtea Supremă a Statelor Unite. Donald Trump a condamnat rapid decizia din Maine.
'Asistăm în direct la o încercare de a fura alegerile şi la privarea alegătorului american de dreptul său de vot', a denunţat Donald Trump prin intermediul echipei sale de campanie. Pe 6 ianuarie 2021, sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului pentru a încerca să împiedice certificarea victoriei adversarului său democrat, Joe Biden. Donald Trump şi cei mai fervenţi susţinători ai săi continuă să conteste, fără dovezi, rezultatele alegerilor din 2020.
Fostul preşedinte a fost inculpat pe 1 august la nivel federal şi apoi pe 14 august de statul Georgia, fiind acuzat că a urmărit să schimbe rezultatelor alegerilor din 2020. În mai multe state au fost declanşate proceduri pentru a bloca calea marelui favorit la primarele republicane. Dacă în Michigan şi Minnesota acestea au fost respinse, Curtea Supremă din Colorado a fost prima, săptămâna trecută, care l-a declarat neeligibil pe Donald Trump pentru acţiunile sale din timpul atacului asupra Capitoliului.
Citește și - Trump neagă că ar fi „implorat” producția Home Alone 2 să-l lase în film
Acum câteva zile, Donald Trump a fost ținta unor comentarii ce afirmau că i-ar fi „implorat” pe regizori să aibă măcat câteva secunde în celebra peliculă. Acum, Trump spune că producția l-a implorat pe el, și nu invers.
Donald Trump a încercat miercuri să convingă publicul că nu a forțat intrarea în filmul "Singur Acasă 2: Pierdut în New York" și a pretins că a fost rugat de regizor să-și facă apariția în acest clasic de sărbători.
Fostul președinte, care este și fost newyorkez, a negat recentele acuzații ce susțin faptul că s-ar fi strecurat într-o scenă în care personajul Kevin McCallister, interpretat de Macauley Culkin, îi cere lui Trump indicații pentru a ajunge la lobby-ul din Plaza Hotel din filmul din 1992. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu