Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi-a exprimat luni dorinţa de a continua să colaboreze cu Washingtonul, la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că retrage SUA din OMS, relatează DPA.
'OMS îşi doreşte ca această colaborare să continue', a afirmat Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferinţă de presă online. El a adăugat că diversele administraţii americane au făcut mult pentru sănătatea la nivel mondial de-a lungul deceniilor. Directorul OMS nu a răspuns la alte întrebări. OMS nu a precizat cum intenţionează să acopere pierderile de fonduri în urma retragerii SUA, cel mai mare contributor al său.
Trump a anunţat vineri că SUA se retrag din OMS şi a acuzat această agenţie a ONU că nu a adoptat reforme ca răspuns la îngrijorările SUA în legătură cu gestionarea pandemiei şi că a acordat prea mare încredere în informaţiile livrate de China, acolo unde a apărut noul coronavirus.
Liderul de la Casa Albă anunţase anterior că opreşte finanţarea pentru OMS, decizia fiind criticată de alte ţări şi de experţi în sănătate, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu