Publicitate
La doar câteva luni de când s-a instalat în Biroul Oval, Donlad Trump a schimbat politica externă a Statelor Unite. Mesajul este clar: după ani de poziționare defensivă sub administrația Obama, SUA redevin principalul lider mondial, vioara întâi a mapamondului.
Iar acțiunile ofensive din Siria și Afghanistan, stau mărturie că schimbarea pe care Trump o plănuiește nu este o simplă glumă.
În ultimele zile, toți ochii sunt îndreptați spre ”Țara cu un singur gras”, metaforă care oferă titlul cărții lui Adelin Petrișor, și care caracterizează excelent drama din Coreea de Nord.
Pentru că acel gras, dictator școlit în Elveția și stăpân peste Coreea de Nord, pare să acționeze fără nicio urmă de rațiune. Testele balistice care au ca scop dezvoltarea programului nuclear nord-coreean, reprezintă nu doar o provocare din partea comunistă, dar și un atevărat pericol. Desigur, majoritatea testelor sunt sortite eșecului, dar cine și-ar permite riscul ca Phenianul să dețină arme de distrugere în masă?
Vicepreședintele Mike Pence, aflat într-o vizită în Coreea de Sud trimitea un mesaj categoric din regiune, precizând că ”era răbdării strategice pentru Coreea de Nord s-a încheiat”. Mike Pence a făcut un apel la diplomație, dar a avertizat Coreea de Nord să nu pună la încercare forța armată a SUA și răbdarea președintelui Donald Trump, făcând referire la acțiunea în forță comandată de Trump în Siria și Afghanistan.
Răspunsul inconștient și provocator ce denotă o falsă vitejie ”vom continua să testele balistice sătpămânal, lunar și anual”, dar și că ”suntem pregătiți de orice tip de război cu SUA” era previzibil. Coreea de Nord întinde coarda cât de mult poate, mizând pe faptul că SUA nu și-ar permite un scandal internațional apelând la forță militară după experiențele nefericite din Orient și mai întainte din Vietnam.
Comunismul dinastic condus de Kin Jong-Un, a reușit să spele creierii întregii populații până la adâncă îndoctrinare, și să creeze un sistem de teroare care funcționează. Gestionarea unei mase uriașe de populații care vede în Occident răul suprem, poate fi pentru SUA o provocare mult mai mare decât utilizarea forței militare împotriva Phenianului.
China, factorul catalizator din Peninsulă. Ce urmărește partea chineză
În tot acest context tensionat, SUA a jucat excelent cartea China, sora comunistă mai mare a Coreei de Nord, dar mai puțin radicalizată.
Summitul desfășurat la reședința lui Trump de la Florida, și la care a participat și președintele Chinei, Xi Jinping, a fost un real succes.
Folosindu-se de China, Trump îl ține în șah pe Kim Jong-Un. Discursul lui Trump împotriva Chinei s-a temperat simțitor, mai mult, acesta e dispus să renunțe la un eventual război comercial împotriva regimului de la Beijing. Desigur, nu fără un preț: domolirea ”singurului gras” din Coreea de Nord.
Iar China are toate interesele să răspundă pozitiv la solicitarea părții americane:
1. În primul rând China își urmărește propriul interes. Factorul economic dictează, iar o bună relație comercială cu Statele Unite, nu poate fi decât în avantajul Chinei. Astfel, China preferă să nu intre într-un conflict comercial cu SUA, se implică în tensiuni, și folosește Coreea de Nord ca monedă de schimb. În acest fel, China va trage de mânecă regimul de la Phenian ori de câte ori sare calul. Deoarece fără China, Coreea de Nord rămâne câinele care latră, dar nu mușcă.
2. În al doilea rând, din punct de vedere ideologic, China are interesul ca regimul lui Kim Jong-Un să continue să existe. Comparând regimul de la Phenian cu cel de la Beijing, sistemul din China pare chiar democratic, iar China are nevoie să transmită mesajul că și totalitarismele au gradele lor.
Trump ține Coreea de Nord în șah
În tot acest context, China continuă suspendarea importurilor de cărbune din Coreea de Nord, măsură prin care Beijingul s-a conformat sancțiunilor ONU împotriva Coreii de Nord, decise în urma continuării de către Phenian a programelor nuclear și balistic.
Poziționarea Chinei blochează orice acțiune a Coreei de Nord.
Iar Donald Trump, după ce a arătat că poate riposta utilizând forță militară, reputează o victorie importantă utilizând diplomația. Rămâne de văzut cum vor efolua lucrurile în Asia de Est, și cât de mult se va detensiona Penisnsula Coreea în următoarea perioadă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu