Donald Trump şi Kim Jong Un erau prinşi luni în ultimele pregătiri, în ajunul summitului lor istoric, în legătură cu care preşedintele american şi-a afişat încrederea şi o oarecare nerăbdare, relatează AFP.
Privirile lumii întregi sunt îndreptate către Singapore, cu aceeaşi întrebare: preşedintele SUA, care a acceptat, spre surprinderea generală, să se întâlnească cu moştenitorul dinastiei Kim, va reuşi oare să determine Phenianul să renunţe la arma nucleară?
Cred că va fi foarte bine, a declarat Trump cu ocazia unui dejun de lucru cu premierul singaporez Lee Hsien Loong.
Sunt bucuros să mă aflu la Singapore, agitaţia (pluteşte) în aer!, a scris pe Twitter, cu puţin timp mai înainte, Trump, care a discutat la telefon cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi cu premierul japonez Shinzo Abe.
Întâlnirea tete-a-tete între Trump şi Kim, absolut de neimaginat în urmă cu câteva luni, când cei doi erau angajaţi într-un duel verbal ce provoca temeri în legătură cu ce e mai rău, este prevăzută pentru marţi dimineaţa într-un hotel de lux din oraşul-stat asiatic. Ea va fi urmată de o reuniune la care vor participa şi echipele lor, apoi de un dejun de lucru.
Discuțiile au progresat
Echipa lui Trump s-a străduit să ofere o imagine încurajatoare a negocierilor, despre care partea nord-coreeană păstrează o tăcere absolută.
Discuţiile dintre SUA şi Coreea de Nord continuă şi au progresat mai rapid decât se estima, a declarat luni Casa Albă. Trump, care prevedea să plece miercuri şi nu excludea prelungirea summitului, va pleca în cele din urmă marţi seara cu destinaţia Washington, după ce va avea o conferinţă de presă.
Personaj central al dialogului Trump-Kim, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, care s-a întâlnit cu liderul nord-coreean de două ori, s-a declarat foarte optimist în ce priveşte şansele de reuşită ale summitulu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News