Într-un miting de campanie în Pennsylvania pentru alegerile de la jumătatea mandatului, miliardarul republican a denunţat de asemenea percheziţia spectaculoasă întreprinsă de FBI la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, în Florida, pe 8 august, unul ''dintre abuzurile de putere cele mai şocante din partea unei administraţii în istoria americană''.
El (Joe Biden) este inamicul statului, a atacat Donald Trump, răspunzând atacurilor virulente ale succesorului său, care îl acuzase cu două zile în urmă că reprezintă, împreună cu republicanii MAGA (Make america great again), un extremism care ameninţă înseşi fundamentele Republicii noastre.
Discursul lui nu a fost decât ură şi furie, a spus Trump în faţa susţinătorilor săi, acuzând discursul cel mai odios, plin de ură şi divizant care a fost pronunţat vreodată de un preşedinte american.
În discursul rostit joi la Philadelphia, Biden chemase la salvarea sufletului Americii, criticându-i virulent pe cei care nu respectă Constituţia, nu cred în statul de drept, nu recunosc voinţa poporului.
Aţi putea să luaţi cei mai răi cinci preşedinţi din istoria Statelor Unite şi să-i puneţi la un loc, nu ar fi putut să facă răul pe care Joe Biden l-a făcut ţării noastre în mai puţin de doi ani, a mai acuzat Trump, denunţând inflaţia şi creşterea insecurităţii.
În prima sa apariţie publică după percheziţionarea reşedinţei sale din Florida de către FBI, Trump a mai afirmat că aceasta constituie exemplul cel mai frapant al ameninţărilor foarte reale care apasă asupra libertăţii americanilor şi unul dintre abuzurile de putere cele mai şocante din partea unei administraţii în istoria americană.
Raidul ruşinos şi descinderea în casa mea din Mar-a-Lago au fost o parodie de justiţie, a insistat fostul preşedinte, care cochetează deschis cu o nouă candidatură în 2024.
FBI a întreprins această perchiziţie în baza suspiciunilor că fostul preşedinte Trump păstrează în mod ilegal documente confidenţiale din mandatul său la Casa Albă (2017-2021).
Anchetatorii federali suspectează că, printre cele în jur de 30 de cutii confiscate, se află documente strict secrete probabil ascunse pentru a împiedica ancheta, afirmă un document al Departamentului de Justiţie.
Pe de altă parte, fostul preşedinte a contestat din nou rezultatul alegerilor din 2020, pierdute în faţa lui Joe Biden. Alegerile americane ar trebui să fie decise de poporul american. Şi nu s-a întâmplat aşa în 2020, a spus el.
Miliardarul mai este vizat şi de anchete legate de eforturile sale de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 şi de rolul său în asaltul susţinătorilor săi asupra Capitolului pe 6 ianuarie 2021. Fostul preşedinte nu este însă inculpat în prezent în niciun dosar.
Joe Biden a lansat critici dure la adresa fostului presedinte american Donald Trump.
Fostul preşedinte al SUA Donald Trump "reprezintă un extremism care ameninţă chiar bazele Republicii noastre", a afirmat joi, în cadrul unui discurs televizat, preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.
"Egalitatea şi democraţia sunt atacate" în acest moment în Statele Unite, a avertizat, de asemenea, preşedintele democrat care s-a adresat din oraşul Philadelphia, leagănul naţiunii americane. Joe Biden a subliniat că "nu există loc pentru violenţa politică" în Statele Unite, referindu-se la predecesorul său republican.
"Nu putem permite ca violenţa să fie banalizată", a pledat preşedintele democrat, criticând un partid republican aflat în mâinile lui Donald Trump şi pe susţinătorii miliardarului care "nu cred în statul de drept".
În faţa susţinătorilor lui Donald Trump care "vor să tragă ţara înapoi", americanii trebuie "să apere" democraţia, a avertizat Joe Biden.
Democraţia americană nu este "garantată" şi "trebuie să o apărăm", afirmat el, criticându-i pe susţinătorii lui Trump care susţin, în opinia preşedintelui democrat, o Americă "fără drept la intimitate, fără drept la contracepţie, fără dreptul la căsătorie cu persoana iubită", scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News