Trump salută „un mare câștig pentru democrație”, după decizia Curții Supreme din SUA: Mândru că sunt american!

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Curtea Supremă a SUA a admis că Donald Trump este parțial imun la urmărirea penală pentru acțiunile sale din timpul președinției.

Curtea Supremă din SUA a decis că Donald Trump poate beneficia de imunitate care să-l protejeze de urmărirea penală în cadrul anchetei privind evenimentele de la Capitoliu din data de 6 ianuarie 2021. Mai mult ca sigur, fostul președinte Trump nu va fi judecat înainte de alegerile din noiebrie, potrivit Sky News.

Într-o hotărâre istorică 6-3, judecătorii au admis în premieră că foștii președinți au imunitate absolută de urmărire penală pentru actele lor oficiale, dar nicio imunitate pentru actele neoficiale.

Judecătorii au lăsat la aprecierea instanțelor inferioare să stabilească dacă să aplice sau nu decizia în cazul lui Trump. Instanța inferioară trebuie acum să decidă dacă fostul președinte a acționat oficial sau privat.

La scurt timp după ce decizia a fost eliberată, Trump a postat pe rețeaua sa de socializare, Truth Social: „Mare câștig pentru Constituția și democrația noastră. Mândru că sunt american!”

Cei trei judecători liberali s-au opus cu toții la opinia majorității.

„Decizia de astăzi de a acorda imunitatea penală foștilor președinți remodelează instituția președinției. Bate joc de principiul, fundamental pentru constituția și sistemul nostru de guvernare, că niciun om nu este deasupra legii”, a transmis judecătoarea Sonia Sotomayor.

„În fiecare utilizare a puterii oficiale, președintele este acum un rege deasupra legii. Cu teamă pentru democrația noastră, sunt de acord”, a adăugat ea.

Fostul procuror general Eric Holder a spus că decizia a fost „absurdă și periculoasă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel