Trump şi avocaţilor săi li s-a interzis dezvăluirea de informaţii din dosarul despre păstrarea documentelor clasificate

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Un judecător american le-a interzis luni avocaţilor lui Donald Trump şi fostului președinte al SUA să prezinte public sau altor persoane informaţii din dosarul în care Trumă este acuzat că a păstrat ilegal documente oficiale după ce şi-a încheiat mandatul la Casa Albă, transmit agenţiile Reuters şi EFE.

Mai mult, hotărârea emisă de judecătorul Judge Bruce Reinhart vine cu completări la o hotărâre de săptămâna trecută care îi impune însuşi lui Trump condiţii stricte pentru accesul la informaţiile din acest dosar, de care el şi avocaţii săi au nevoie pentru a-şi construi apărarea în faţa celor 37 de capete de acuzare, despre care fostul preşedinte crede că reprezintă un nou caz de instrumentalizare a justiţiei împotriva sa de către democraţii actualului preşedinte Joe Biden pentru a-l împiedica să candideze anul viitor împotriva acestuia din urmă.

"Materialele din dosar, împreună cu orice informaţie rezultată din acestea, nu vor fi dezvăluite publicului şi către mass-media, nici nu vor fi diseminate pe vreo platformă de ştiri sau social media, fără înştiinţarea prealabilă şi consimţământul sau aprobarea Curţii SUA", se arată în ordinul judecătorului.
Totodată, Donald Trump "nu va păstra copii" şi poate studia materialele din dosar numai "sub supervizarea directă a avocatului apărării sau a unui membru al personalului avocatului apărării", conform aceluiași judecător.

În plus, "avocatul apărării va stoca materialele în mod sigur, cu etichete care precizează clar care sunt materialele supuse acestui ordin", a mai dispus judecătorul, în completarea unui ordin anterior referitor la accesul acuzatului şi al avocaţilor săi la datele din dosar.

VIDEO

Youtube video image

Citește și - Fox News l-a atacat pe Biden în ziua în care Trump a fost inculpat

Fox News, canalul de televiziune american preferat de conservatori, a etichetat marți seară pe Joe Biden drept un "dictator în devenire", generând reacții mixte și critici. În același timp, rivalii CNN și MSNBC au optat să nu transmită în direct discursul lui Donald Trump după ce a fost acuzat în mod istoric, conform informațiilor furnizate de AFP.

Această discrepanţă în mediatizarea evenimentului este o nouă ilustrare a polarizării climatului politic din Statele Unite, un fenomen care nu mai este o noutate şi de la care canalele de ştiri nu fac excepţie. Vezi continuarea articolului aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel