Cele mai citite

Trump vrea să-i trimită pe imigranţii ilegali în 'oraşele-sanctuar'

donald_trump_zid_mexic_01_09757000
Trump vrea să-i trimită pe imigranţii ilegali în 'oraşele-sanctuar'

Donald Trump a afirmat vineri că acest proiect este unul de actualitate pentru a contracara stânga radicală și strategia frontierelor deschise.

Donald Trump a confirmat vineri că intenţionează să-i transfere pe imigranţii ilegali arestaţi la frontieră spre 'oraşele-sanctuar', majoritatea democrate, pentru - după cum a ironizat el - 'a le face plăcere adversarilor săi politici', informează sâmbătă AFP şi Reuters. 'Oraşele-sanctuar', cum sunt San Francisco sau Chicago, refuză să aresteze la scară largă migranţi în situaţie ilegală, limitându-şi cooperarea cu agenţii federali însărcinaţi cu imigraţia.

'Ştiind că democraţii sunt reticenţi în a schimba legile noastre prea periculoase asupra imigraţiei, intenţionăm în mod foarte serios, după cum a informat presa, să-i plasăm pe imigranţii ilegali în oraşe-sanctuar', a notat pe contul său de Twitter preşedintele american. Locatarul de la Casa Albă a făcut aceste postări pe Twitter la o zi după un articol din Washington Post.

Proiect de actualitate

Potrivit cotidianului, care cita un responsabil al Casei Albe sub acoperirea anonimatului, această ipoteză era 'pur şi simplu o sugestie' care a fost 'respinsă'. Spre deosebire de propriii săi subalterni, Donald Trump a afirmat vineri că acest proiect este în realitate unul de actualitate. 'Stânga Radicală pare să aibă în continuare o strategie a frontierelor deschise (...). Aceasta (trimiterea de imigranţi ilegali) ar trebui să-i facă fericiţi', a notat el cu ironie pe Twitter.

'Le vom oferi mulţi (imigranţi ilegali). Avem o ofertă nelimitată să le propunem', a adăugat el mai târziu, în timpul unei ceremonii la Casa Albă. Donald Trump a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale calul său de bătaie şi a caracterizat miile de migranţi veniţi din America Centrală în ultimele luni drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale, acuzându-i în mod regulat pe democraţi de o politică laxă.

Citește și:

Alegeri Israel. Netanyahu a învins sistemul. Strategia folosită și în România

Donald Trump, "100%" pregătit să închidă frontiera cu Mexicul

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close