Directorul comunităţii naţionale de informaţii a SUA, John Ratcliffe, a acuzat Rusia şi Iranul că au pus mâna pe datele anumitor alegători americani şi au întreprins acţiuni pentru a-i influenţa, în perspectiva alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, notează AFP.
Iranul a trimis astfel e-mailuri 'vizând să intimideze alegătorii, să incite la tulburări sociale şi să-i dăuneze preşedintelui Trump', a afirmat John Ratcliffe într-o conferinţă de presă anunţată în ultimul moment.
Moscova şi Teheranul 'au întreprins acţiuni specifice pentru a influenţa opinia publică în legătură cu alegerile noastre. Am putut confirma că informaţii despre listele electorale au fost obţinute de Iran şi, separat, de Rusia', a adăugat el.
'Acest date pot fi utilizate de actori străini pentru a încerca să ofere false informaţii alegătorilor înscrişi pe listele respective, despre care ele speră că vor semăna confuzie şi haos şi vor submina încrederea în democraţia noastră', a mai spus John Ratcliffe. Anunţul a fost făcut după ce alegători democraţi au raportat că au primit e-mailuri ameninţătoare care le erau adresate personal, în numele Proud Boys, un mic grup de extremă-dreaptă.
VEZI ȘI Trump, apel către procurorul general după DEZVĂLUIREA care îl îngroapă pe Biden
Mesajele le ordonau să voteze pentru Donald Trump. 'Suntem în posesia tuturor informaţiilor voastre. În prezent sunteţi înregistrat ca democrat şi ştim asta pentru că avem acces la întreaga infrastructură electorală', potrivit unui astfel de e-mail. 'Veţi vota cu Trump în ziua alegerilor sau aveţi avea de-a face cu noi', a ameninţat mesajul.
Directorul comunităţii naţionale de informaţii a mai afirmat că Iranul, duşman al lui Donald Trump, a difuzat o înregistrare video lăsând să se înţeleagă că oamenii pot trimite buletine de vot frauduloase, inclusiv din străinătate. John Ratcliffe şi directorul FBI, Christopher Wray, aflat alături de el, nu au explicat cum au pus mâna Rusia şi Iranul pe aceste date şi nu au precizat cum s-ar putea folosi Moscova de ele.
VEZI ȘI Trump îl pulverizează pe Biden. Atac TOTAL în fața a mii de oameni - video
Christopher Wray a dat asigurări că sistemul electoral american rămâne sigur şi 'rezistent'. Potrivit agenţiilor americane de informaţii, Rusia a interferat în alegerile americane din 2016, în favoarea lui Donald Trump, a cărui echipă de campanie a fost acuzată de înţelegere secretă cu Moscova, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu