Membrii trupei ABBA au anunţat că se reunesc pentru a înregistra două noi melodii.
Cei patru membri ai formaţiei ABBA se vor reuni, la 35 de ani de la ultimul lor album, pentru a înregistra două melodii noi.
Ne-am gândit toţi patru că, după circa 35 de ani, ar fi distractiv să ne unim forţele şi să mergem într-un studio de înregistrări. Aşa că am făcut-o", a declarat grupul cu 400 de milioane de albume vândute, informează AFP şi The Independent.
"Au rezultat două melodii noi, iar una dintre acestea,'I Still Have Fair In You', va fi interpretată de avatarele noastre digitale în cadrul unei emisiuni TV speciale, produse de NBC şi BBC, care ar urma să fie transmisă în decembrie", au completat Agnetha, Benny, Bjorn şi Anni-Frid în anunţul postat contul oficial de Instagram al ABBA.
[citeste si]
"Poate am îmbătrânit, însă melodia e nouă", au dat asigurări cei patru, care au cântat ultima oară pe scenă împreună în 1986, după ce s-au separat în 1982.
Potrivit The Independent, vestea a fost confirmată şi de managerul trupei, Gorel Hanser, într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu