Trupa Rolling Stones şi-a devansat cu o zi concertul din Miami în faţa ameninţării uraganului Dorian

Trupa britanică The Rolling Stones şi-a devansat cu o zi concertul programat pentru sâmbătă la Miami, în cadrul turneului ''Stones No Filter'', din cauza uraganului Dorian care ameninţă sud-estului Floridei, potrivit unui comunicat al trupei dat publicităţii joi şi preluat de EFE.

'Ca urmare a prognozei, concertul trupei The Rolling Stones de pe Hard Rock Stadium programat pentru sâmbătă 31 august a fost mutat vineri seară, pe 30 august', se arată în comunicatul difuzat pe contul de Twitter al grupului. Spectacolul trupei Rolling Stones este prevăzut să înceapă la 20:30 ora locală, iar accesul publicului se va face începând cu ora 18:00, precizează comunicatul.

Deşi iniţial concertul urma să fie deschis de cântăreţul columbian Juanes, noua dată nu prevede niciun recital de deschidere, notează organizatorii, o informaţie confirmată şi de reprezentanţii artistului columbian. În luna iunie, legendara trupa britanică a început partea americană a turneului cu un concert în oraşul Chicago (Illinois), care a presupus reîntoarcerea pe scenă a solistului Mick Jagger după intervenţia chirurgicală pe cord.

Concertul din Miami, precedat de cel susţinut luni în Glendale (Arizona), va încheia această parte a turneului The Rolling Stones în SUA, unde trupa a susţinut în total 17 spectacole. Uraganul Dorian, însoţit de vânturi de 140 km/h, îşi continuă traiectoria prin apele Atlanticului, cu posibilitatea ca în următoarele două zile să crească în intensitate până la categoria 3 sau 4, pe scara Saffir-Simpson (de maxim 5), fiind aşteptat să lovească Florida luni sau marţea viitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel