Trupul carbonizat al unui bărbat, recuperat de salvamontiști, în Munții Baicu

FOTO: Salvamont Hunedoara
FOTO: Salvamont Hunedoara

Un bărbat a murit într-un incendiu care a avut loc la o stână din Munții Baicu, iar salvamontiștii au intrevenit pentru recuperarea trupului carbonizat.

Citește și: Oameni ai străzii transformați în sclavi la fermele din Covasna. Taximetriștii îi vindeau ciobanilor pentru muncă forțată

Salvamontiștii din județele Hunedoara și Caraș-Severin au intervenit pentru recuperarea trupului carbonizat al unui bărbat care se afla la o stână care a ars, din Munții Baicu, în zona Șaua Iepii, victima fiind predată ulterior medicilor legiști, a informat joi Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara.

Intervenția s-a desfășurat pe parcursul zilei de miercuri, într-o zonă dificilă, cele două echipe de salvamontiști reușind să coboare cadavrul până în zona barajului de la Gura Apei, de unde a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Hunedoara.

”Cu toate că stâna se afla în partea județului Caraș-Severin, accesul cel mai facil a fost dinspre Lacul Gura Apei. La acțiune a participat o echipă de salvatori montani a Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Hunedoara și o echipă de salvamontiști de la Caraș-Severin. După încheierea tuturor formalităților legale, a celor de la poliție și pompieri, cadavrul a fost coborât în zona barajului de la Gura Apei, unde a fost predat IML Hunedoara”, a precizat sursa citată.

Zona Șaua Iepei se află la o altitudine de 1.727 de metri și este un important punct de răscruce pentru drumurile turistice din regiune, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel