EXCLUSIV  Trustul DC Media Group a fost premiat la Gala "Ana Aslan". Val Vâlcu, apreciat pentru activităţi de mass-media dedicate vârstnicilor (VIDEO)

foto: Fundația Ana Aslan
foto: Fundația Ana Aslan

Jurnalistul Val Vâlcu a fost premiat în cadrul primei ediții a Galei Premiilor "Ana Aslan" din Brăila.

Brăila, oraşul natal al academicienei de renume mondial Ana Aslan, a găzduit sambata,  5 octombrie, prima ediţie a Galei Premiilor care îi poartă numele, eveniment organizat cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la admiterea acesteia în Academia Română.

Gala Premiilor Ana Aslan este dedicată "recunoaşterii personalităţilor şi iniţiativelor care au adus contribuţii semnificative în domeniul geriatriei şi gerontologiei, continuând moştenirea lăsată de renumita academiciană Ana Aslan, directoare a Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia "Ana Aslan" în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila.

La gala de înaltă ținută științifică au fost prezente personalităţi de seamă ale lumii medicale şi academice româneşti, care au urcat pe scena Teatrului 'Maria Filotti' din Brăila pentru a decerna Premiile Ana Aslan.

Cele opt categorii de premii au fost acordate celor care au contribuit semnificativ la îmbunătăţirea calităţii vieţii vârstnicilor. Sunt distincții care recunosc excelenţa în cercetare, îngrijirea seniorilor şi promovarea sănătăţi în rândul acestora.

DC News, pe lista premianților

Printre premiați s-a numărat și jurnalistul Val Vâlcu, director DC News. Trustul DC Media Group a primit Premiul pentru activităţi de mass-media dedicate vârstnicilor.

Mai trebuie știut că imobilul din Brăila în care, pe 1 ianuarie 1897, s-a născut Ana Aslan a fost cumpărat, în 2022, de Fundaţia "Ana Aslan" şi transformat în Casă Memorială. Ceremonia de inaugurare a Casei Memoriale Ana Aslan a fost organizată pe 24 septembrie 2022, în prezenţa foştilor săi colaboratori de la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie, pe care l-a înfiinţat în 1952 şi care îi poartă numele începând cu anul 1992, şi a constituit prilej de nostalgie, bucurie, tristeţe, dar şi lacrimi din partea celor care au cunoscut-o şi cărora le-a fost model de carieră şi de viaţă. Ana Aslan este Cetăţean de onoare al municipiului Brăila post mortem din 31 martie 1997.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel