Tucker Carlson a spus că lansează o nouă emisiune pe Twitter. Anunțul a fost făcut într-un videoclip pe site-ul de socializare, la două săptămâni după plecarea de la Fox News.
Tucker Carlson a spus că „nu poți avea o societate liberă dacă oamenilor nu li se permite să spună ceea ce cred ei că este adevărat”, conform BBC.
Elon Musk a precizat că Twitter nu a semnat un acord cu acesta, care va fi supus acelorași reguli ca și alți „creatori de conținut”.
Marți, Carlson a spus că va aduce o „nouă versiune” a emisiunii sale pe Twitter în curând, într-un mesaj în care spunea că „ne-am întors”.
„Twitter a servit de mult timp un loc în care se se dezvoltă conversația noastră”, spune Tucker.
„Twitter nu este un site partizan, toată lumea are voie aici și credem că este un lucru bun”, a adăugat el.
În aprilie, Fox News a anunțat într-o scurtă declarație că se desparte de Tucker Carlson.
Ultima sa emisiune la Fox News fusese difuzat cu câteva zile înainte.
Prezentatorul în vârstă de 53 de ani nu a fost doar un jurnalist popular la Fox News - cu peste trei milioane de telespectatori care îl asculttau - ci și unul extrem de influent.
Emisiunile sale stabilesc frecvent agenda conservatorilor și, prin extensie, a partidului republican.
Elon Musk a redistribuit videoclipul lui Carlson, împreună cu următoarea precizare: „Pe această platformă, spre deosebire de strada cu sens unic , oamenii sunt capabili să interacționeze, să critice și să respingă orice se spune. De asemenea, vreau să fiu clar că nu am semnat niciun fel de înțelegere. Tucker este supus acelorași reguli și recompense precum toți ceilalți creatori de conținut.”
We’re back. pic.twitter.com/sG5t9gr60O
— Tucker Carlson (@TuckerCarlson) May 9, 2023
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News