Tudor Chirilă se numără printre persoanele importante ale protestelor. Des, mesajele publicate de acesta pe Facebook au devenit virale. George Mihăiță a fost întrebat dacă implicarea în politică a actorului are un impact în spectacolele susținute de acesta.
"Nu. Tudor Chirilă are un public al lui și e destul de numeros. El joacă în Tartuffe. Are întotdeauna săli pline. E un foarte bun actor", a declarat George Mihăiță, în cadrul unui interviu acordat DC News.
"Și Mircea Diaconu a făcut și face politică, colegul meu de clasă. Dacă pe scenă faci performanță și aduci și public, asta e altă treabă. Că pe Tudor Chirilă s-ar putea unii – ca și pe Mircea Diaconu – să nu-l placă, dar ceilalți care îl plac... poate sunt foarte mulți. E opțiunea fiecăruia, până la urmă", a mai spus George Mihăiță.
Totodată, a spus că cel mai bine se simte pe scenă. "Tot un fel de politică e și aia", a adăugat acesta.
Sunt foarte serioși
În cadrul aceluiași interviu, a spus că "și el (n.r. referindu-se la Ștefan Bănică Jr.), și Tudor Chirilă, și Bendeac pe scenă sunt foarte serioși. E vorba de un proiect la teatru, își văd de proiectul de la teatru", a punctat actorul.
[citeste si]
Răspunsul complet, în filmarea de mai jos
Despre George Mihăiță
George Mihăiță a avut zeci de roluri în piese de teatru la Teatrul de Comedie, Teatrul L. S. Bulandra, teatrul Național I.L. Caragiale etc., în film (Reconstituirea/1968, regizat de Lucian Pintilie, fiind un film de referință al cinematografiei românești). A fost decorat la data de 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, "pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News