Artistul Tudor Chirilă a reacționat dur pe o rețea de socializare. Acesta s-a arătat deranjat de atitudinea unor persoane din public din timpul spectacolelor sale de teatru.
Tudor Chirilă s-a arătat revoltat pe o rețea de socializare după ce o tânără ar fi deranjat un spectacol de teatru în care artistul a jucat.
”Aseară la spectacol am avut din nou o domnișoară extraordinară în public. Bine, era un grup de trei, dar una a strălucit. Prima dată vorbea în același timp cu mine, la mai puțin de un metru distanță. Am fost nevoit să întrerup spectacolul pentru că pur și simplu nu puteam vorbi în același timp cu remarcile ei de popcorn. I-am explicat în șoaptă că aici e teatru, nu cinematograf, suntem vii, chiar muncim și ea ne deranjează. Avea un amestec de zâmbet tâmp și rușinat, n-aș putea să vă indic proporția între stări. Înainte de acest moment îi sunase telefonul, scurt. Asta deși la începutul spectacolului o domnișoară din echipa unteatru rugase spectatorii să-și închidă telefoanele. După ce am apostrofat-o șoptit, am reluat jocul.
Emoția noastră și a publicului fusese deja puternic zdruncinată așa că revenirea la starea inițială era dificilă. Oricum, n-am fost lăsați s-o atingem căci domnișoarei, da, aceleiași, i-a sunat alarma de la telefon. De data asta a fost amendată de colega mea ( eu aș fi abandonat o cauză pierdută). O nuanță nouă a apărut în vocea pițișoarei (rezulatul împerecherii între domnișoară și pițipoancă) : țâfna. Cu țâfnă deci, i-a explicat colegei mele că e o alarmă, ce-ar vrea să facă? Momentul m-a închis definitiv (restaurant) și am considerat-o o cauză pierdută. Cu toate astea cred că asemenea exemplare, dacă sunt lăsate să zburde liber într-un spectacol de teatru, riscă să se substituie rolurilor noastre.
Spectacolul nostru a fost depunctat de un spectator pe mystage.ro pentru că am făcut o asemenea întrerupere în trecut. A primit trei stele și explicația că nu trebuie făcută educație cu forța. Eu răspund că n-am forțat pe nimeni, dar dacă teatrul este casa mea, atunci tu trebuie să te conformezi regulilor casei mele. Faptul că plătești bilet îți garantează accesul la spectacol, nu-ți dă și dreptul să faci ce vrei în casa mea. Da, de fiecare dată când aceste reguli sunt încălcate eu voi lua atitudine. Chiar dacă cu prețul unui scurticicuit al efemerei împliniri de catharsis”, a precizat Tudor Chirilă pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu