Europarlamentarul Tudor Ciuhodaru a tras un semnal de alarmă privind gestionarea pandemiei Covid-19, după situația de la Spitalul Foișor.
„Trag azi un nou semnal de alarmă privind erorile și haosul din strategia și aplicarea măsurilor din această pandemie. Bolnavi umiliți, alungați din spitale, cozi pentru rețete și tratamente. Aproape că este o crimă cu premeditare! Ce țară europeană, ce țară NATO?! Nu spunem mereu că vrem să fim tratați la Iași, la București la fel ca la Bruxelles?!”, a scris europarlamentarul, pe Facebook.
„1. Am avut dreptate. Singura opțiune sănătoasă pentru a reveni cât mai rapid la viața noastră de dinainte de pandemie este ca toți românii să poată beneficia gratuit de testare (cheia e la testele rapide)! Eu am spus mereu același lucru, iar acum o spune și Comisia Europeană. Mai exact statele membre ar trebui să își actualizeze strategiile de testare pentru a ține seama de noile variante ale virusului și să extindă utilizarea testelor rapide”, a continuat medicul.
„2. Puteam ști exact ce resurse medicale trebuie alocate, dar și momentul relaxării, o relaxare corectă bazată pe știință, dar din nefericire pentru noi toți –acel plan B pe care tot îl propun de mai bine de 1 an și nu aude nimeni- de testare extinsă, regulată, gratuită a tuturor celor suspecți/expuși/ asimptomatici (cheia e la testele rapide) încă nu se aplică. Oare pe unde sunt cele 2 milioane de teste de la UNIFARM?”, a mai spus Ciuhodaru.
„3. Nu numai că majoritatea reacțiilor au fost tardive și mai mult pompieristice decât științifice, dar nici acum nu vedem semne de trezire în ceea ce privește prevenirea unor astfel de situații. Cât timp refuză planul B –testează cât vor ei, ce vor ei, se infectează cât vor ei, raportează ce vor ei doar pentru a-și acoperi măsurile aberante (inclusiv restricționarea accesului la sănătate)”, a adăugat el.
„1. De ce la un an de la debutul acestei pandemii nu avem nici dorința și nici putința de a face gratuit aceste teste tuturor românilor în sistemul sanitar de stat?
2. De ce la un an de la debutul acestei pandemii spitalele modulare sunt închise sau nefuncționale?
3. De ce au interzisă comercializarea testelor rapide în farmacii?
4. De ce vaccinarea e gratuită dar testarea e pe bani grei?”, conchide Tudor Ciuhodaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu