EXCLUSIV  Tudor Curtifan, despre Rodica Mitu: Rodi era foarte energică, mereu zâmbitoare și o colegă extraordinară / video

Rodica Mitu a fost un exemplu de putere. Deși a trăit toată viața într-un scaun cu rotile, a fost „mai” independentă decât oricine. Și cumva, din „mașina” ei cu două roți subțiri, în cei 32 de ani, a trăit mai intens decât o pot face alții într-o viață de om.

„Rodica a lucrat la noi din 2017. A fost acea distanță, barieră kilometrică care ne-a separat, ea fiind din alt oraș, nu era în București, deci întâlnirile au fost mai rare, din perspectiva întâlnirilor fizice. Au fost întâlniri virtuale foarte multe.

Rodica a intrat în echipa Ancăi Murgoci și de acolo a început o ascensiune fulminantă până la poziția de redactor șef adjunct pe merit. Putea și mai mult, apropo de acest aspect, dar nu și-a dorit. Rodica și-a dorit foarte mult să rămână la DC News pentru că a avut posibilitatea de a promova și de  a conduce alte siteuri din trustul nostru. Nu și-a dorit din mai multe perspective și din perspectiva profesională, dar nu mă voi feri să spun, și din perspectiva colectivului și a mediului în care lucra.

Aici vreau să subliniez numele Ancăi Murgoci care a făcut parte din viața ei, personală și profesională, în ultimii ani, și poate marele regret ar fi, metaforic vorbind, că nu s-au întâlnit mai devreme pentru că Anca a ajutat-o foarte mult pe Rodica și vice versa.

Bogdan Chirieac a spus că era sufletul redacției și chiar nu e o metaforă, chiar era sufletul redacției. Rodi era foarte energică, pozitivă, un suflet pur, curat, emana efectiv o energie pozitivă și asta se simțea. Era mereu zâmbitoare, avea soluții pentru orice situație indiferent de problemele care existau și o colegă extraordinară.”, a spus Tudor Curtifan. 

În martie 2023 vede lumina tiparului volumul postum de poezii și însemnări „Dator cu o moarte”.

Vă lăsăm, în rândurile de mai jos, una dintre poezii:

Trenul organelor

corpul meu nu mai e corpul meu

e un tren.

un tren condus de cuvântul din șase litere.

într-o locomotivă respir cu greu și mă gândesc

la toate cuvintele pe care nu le voi mai spune:

te iubesc, mama!

inima bate tare într-o altă locomotivă,

atât de tare de trimite vibrații în tot trenul.

mă gândesc la toate cuvintele pe care nu le voi mai putea

spune niciodată

,,te iubesc, soțul meu”

,,te iubesc, copilul meu”

capul mi-e amețit, trenul merge,

îl mângâie razele lunii.

de-aș putea opri o locomotivă

de-aș putea opri trenul

oprește-te, îi spun

vreau să cobor

trebuie

lasă-mă

mor, nu vezi

nimic nu-mi mai aparține

inima, plămânii, splina, stomacul, uterul, sângele.

totul se-ndepărtează de mine

du-mă în gară

îi șoptesc

du-mă la ultima mea oprire.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News