Tudor Ionescu: Propun să avem strada CĂPUŞEI, inspirat de iniţiativele doamnei primar Clotilde Armand

Facebook Clotilde Armand
Facebook Clotilde Armand

Tudor Ionescu, fost consilier general al Capitalei din partea ALDE, a reacţionat după ce Clotilde Armand a anunţat că ar vrea să numească strada pe care se află Ambasada Belarusului în Bucureşti în "strada Roman Protasevich" şi spune că problemele locuitorilor sunt altele. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Dragi bucureșteni, vă propun să avem strada CĂPUȘEI, inspirat de inițiativele doamnei Primar #ClotildeArmand.

Doamna Clotilde Armand a terminat toate problemele din Sector și vrea să schimbe numele străzilor acum.

Dacă tot propuneți schimbări de nume pentru străzi, doamnă Primar, atunci înaintez și eu o astăzi o propunere scrisă către Primăria Capitalei : Strada Roma din Sectorul 1 (cred că știți care e aceasta, doamna Primar, nu? Dacă nu, uitați-vă pe cartea de identitate) să se numească "Strada Căpușei" - căpușa pe care ați transformat-o în specie protejată în sector.

Preluând din argumentarea dumneavostră, trăim într-un sector al unei capitale europene care însă a devenit, sub “conducerea” dumneavoastră, un focar de infecție plin de gunoaie, țânțari, căpușe, șobolani și ambrozie prin bălăriile de un metru din tot sectorul.

Preocuparea dumneavoastră pentru populisme ieftine denotă amatorismul administrativ din cauza căruia noi, cei care vă plătim salariul lună de lună, suferim", a scris Tudor Ionescu pe Facebook.

VEZI Amalia Năstase, reproșuri pentru Armand. I-a dat tag și lui Nicușor Dan. ”O RUȘINE!”

De la ce a plecat iniţiativa

Postarea fostului consilier general al Capitalei a plecat de la intenţia anunţată de Clotilde Armand de redenumire a străzii pe care se află Ambasada Belarusului în România în "strada Roman Protasavich". 

"Ca să înțelegeți cât de mare este amatorismul dumneavoastră, haideți să vă lămuresc cu privire la mare reformă administrativo-diplomativă pe care o propuneți :

1) demersul de schimbare a denumirii unei străzi e un banal copy-paste după inițiativa Pragăi, cea care a redenumit piața unde se află ambasada Rusiei piața Boris Nemțov, opozantul rus asasinat.

2) în română, nu transliterăm din rusă la fel ca engleza, deci numele nu e Protasevich, ci Protasevici.

3) Roman Protasevici este viu. A insista cu demersul acesta este nu doar populist, ci și lugubru.

Abandonați ideile acestea populiste și concentrați-vă pe fișa postului, care în mod evident, vă este străină", a mai scris acesta.

Sectorul 1, plin de şobolani, căpuşe şi ţânţari

"Cerințele noastre sunt altele în Sectorul 1. Am vrea să avem spații verzi curate unde să ne putem relaxa, dar nu putem să ne bucurăm de parcuri pentru că sunt pline de gunoaie, de bălării netăiate, de șobolani, de țânțari și căpușe care infectează copiii, pe noi, adulții, dar și animalele noastre de companie.

Mergeți la spitalul Nicolae Grigorescu (ăla de care v-ați descotorosit aruncându-l la capitală) și vedeți câți copii sunt internați în urma mușcăturilor de căpușe, având simpome de boala Lyme.

Doamna Armand, sunteți plătită din taxele și impozitele noastre pentru a gestiona bugetul alcătuit tot din taxele și impozitele noastre în beneficiul cetățenilor. De 8 luni de zile nu ați făcut nimic, iar Sectorul 1 se degradează pe zi ce trece. Dacă tot ce puteți “produce” este o schimbare de nume de stradă într-un demers populist, atunci mai bine dați-vă demisia și permiteți organizarea unor alegeri CORECTE pentru un primar care să lucreze în interesul cetățenilor", a concluzionat Tudor Ionescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel