Tudorel Filimon, un actor care ne-a făcut să râdem ani de-a rândul. O Românie întreagă îl știe. "Nea Popa" din serialul "La bloc" ne-a fascinat cu replicile sale savuroase.
Ne-a intrat în suflet cu serialul "La bloc", dar trebuie spus că Tudorel Filimon a jucat peste 30 de roluri, mai ales de comedie, pe scenă sau în filme. Tudorel Filimon a fost oricine. A fost Nea Popa din "La Bloc", Leonida, Directorul de cabaret, Agărbiceanu, Rocco, iar lista continuă cu alte zeci de personaje.
Oamenii îl iubesc. Rolurile sale ne-au făcut să nu-l uităm. De ziua lui, 26 iulie, Tudorel Filimon a avut parte de un moment emoționant imediat după spectacolul "Omul cu mârțoaga". Actorul a povestit pentru DC News că și-a sărbătorit ziua de naștere așa cum îi stă bine unui om care respiră teatru.
"Am sărbătorit ziua mea prin muncă. Am avut spectacol la Curtea de Argeș - 'Omul cu mârțoaga". A fost o zi frumoasă. La finalul piesei, spectatorii mi-au cântat 'La mulți ani'. A fost foarte emoționant ca o sală întreagă să-ți ureze 'La mulți ani'. Am avut noroc de un public generos. Niciodată nu am sărbătorit ziua de naștere prin muncă din cauza faptului că aniversarea mea e în iulie și nu prea erau spectacole în această perioadă, plus că oamenii sunt în concediu. Acum a fost o invitație a primăriei Curtea de Argeș. Mâine, 28 iulie, am spectacol la Slatina, cu "Omul cu mârțoaga", ne-a spus Tudorel Filimon.
Cea mai mare satisfacţie profesională a avut-o la Cluj, acolo unde în anii '80 era distribuit în "Ubu rege" de Alfred Jarry, rol în care a jucat timp de 14 ani. A fost o perioadă în care era interzis să pronunți cuvântul 'rege'.
"Am jucat mulți ani 'Ubu rege' începând cu 1980. A fost un mare curaj din partea regizoarei să monteze acest spectacol și un mare curaj din partea noastră. A fost foarte greu. Piesa a avut un succes nebun. Am jucat 14 ani acest spectacol", ne-a spus actorul.
[citeste si]
L-am întrebat pe Tudorel Filimon dacă mai este interesat de politică: "Din păcate, nu am timp. Politica este un spectacol care întotdeauna deranjează sau emană energii negative și m-am cam plictisit".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu