Tudorel Popa a fost copleșit de emoție, miercuri seară, la emisiunea Happy Hour, de la Pro TV.
Tudorel Popa a impresionat o lume întreagă cu sufletul său mare. Din salariul lui de 7 milioane, el reușește să se întrețină și să facă și donații pentru copiii orfani.Astfel, mai multe vedete au sărit în ajutorul lui. Cătălin Măruță și echipa de la Happy Hour i-au donat o mașină plină cu alimente pentru copiii orfani.
O altă persoană care a vrut să îl ajute pe Tudorel a fost impresarul Marius Gavrilă, care i-a spus ca o să îi dea în fiecare lună 10 milioane de lei vechi, pe care să îi cheltuie pentru el, dar și suma de 300 de euro la fiecare spectacol Music Mix, unde va fi invitat să prezinte.
Tudorel Popa a fost atât de fericit încât a izbucnit în plâns și de abia s-a putut stăpâni.
"Mai am o surpriză pentru tine. Uite aici o mie de euro pentru casa pe care vrei sa o cumperi. De mâine, o să vorbesc cu toate vedetele și o să le cer ajutorul pentru tine. Eu sunt convins că până săptămâna viitoare artiștii vor strânge banii pentru casa lui Tudorel", a spus Marius Gavrila, la Happy Hour.
Tudorel Popa a mai avut parte de o surpriză la care nu se aștepta. Visul lui s-a îndeplinit: are garsoniera lui! Apartamentul a fost cumpărat din banii donați de oamenii cărora li s-a facut milă de tânăr.
"Nu îmi vine să cred, eu am o vârstă, am ieșit de la casa de copii", a început din nou să plangă Tudorel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News