Tudorel Toader, anunț de ultimă oră în această dimineață

Toader
Toader

Ministrul Justiției, Tudore Toader, a făut precizări în această dimineață cu privire la demiterea sa. De asemenea, s-a arătat mulțumit de întreaga sa activitate în calitate de ministru. 

Alegeri prezidentiale 2024

”La momentul în care am stabilit că voi merge la ora 09:30, nu era trimisă la Cotroceni, (decizia de remaniere) am văzut și eu exprimări diferite, dar domnia sa mi-a spus textul: eu nu pot să vă cer demisia, dumneavoastră apreciați, vă gândiți și mâine ne întâlnim și îmi comunicați. În sensul acesta am stabilit să ne vedem astăzi la 09:30. Dacă a trimis la Cotroceni (decizia de remaniere) sigur că demisia mea rămâne fără obiect”, a precizat Tudorel Toader, la Ministerul Justiției. 

Ministrul a continuat: ”Există sigur Constituție, este o decizie, cred că 875, a Curții, din 2018, care spune că premierul are rolul decisiv în procesul de numire și de revocare a unui ministru. Pentru că eu v-am spus și am deplină convingere faptul că Guvernul îi aparține primului ministru. Nici președintelui și nici Parlamentului. Prin urmare, voița primului ministru este decisivă și o voi respecta.” 

”De multe ori am aflat probleme privind justiția, de la dumneavoastră (de la presă). Nu îmi propun să fac polemici. Eu am fost doi ani și două luni ministru al Justiției. Aș fi undeva peste jumătatea duratei mandatului. Eu cred că mi-am îndeplinit obligațiile. Categoric nu poți mulțumi pe toată lumea. Eu personal sunt foarte mulțumit de experiența pe care am dobândit-o. Sigur nu am venit la minister să fac experiență ci să îmi pun în aplicare experiența. (...) Am trecut prin trei guverne, am avut continuitate, sunt onorat. Dacă va mai fi timp vă voi invita să vedeți raportul meu de activitate”, a precizat Tudorel Toader, la Ministerul Justiției. 

S-au făcut presiuni asupra lui Tudorel Toader?

Întrebat de jurnaliști ce presiuni s-au făcut asupra lui, Tudorel Toader a răspuns: 

”Reporter: Să mă contraziceți dacă nu au fost.

Tudorel Toader: Nu vă contrazic. Întrebați dacă au fost presiuni mai întâi. Nu vă voi răspunde acum și aici. Nu voi face evaluarea mandatului pe trotuar”, a precizat Tudorel Toader, la Ministerul Justiției. 

Își va da Tudorel Toader demisia?

Întrebat de jurnaliști dacă își va da demisia în cazul în care președintele Klaus Iohannis nu va aproba demiterea sa, Tudorel Toader a susținut:

”Guvernul este al primului ministru. Sigur, al României. Dar primul ministru este cel care dirijează și modifică. Sunt competențe partajate între premier și președintele republicii, prevăzute în Constituție. Prin urmare, cum avem aceste două raportări, Constituție - jurisprundență, vă asigur că nu va fi un blocaj”, a mai spus Tudoel Toader, ministrul Justiției. 

Cum este noul ministru propus, în viziunea lui Tudorel Toader

Întrebat de cum vede propunerea noului ministru al Justiției, Tudorel Toader a precizat că nu poate să se pronunțe. 

”Trebuie să întrebați pe cei care l-au propus. Eu îl cunosc în limita relaționării instituționale”, a mai spus Toader. 

Vezi și: Remaniere Toader. Norica Nicolai: REGRET! A fost singurul ministru care a reușit să obțină victorii clare împotriva statului paralel

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel