Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, duminică seară, că a primit raportul privind decesul în penitenciar al fostului judecător Stan Mustaţă şi urmează să îl valorifice în condiţiile legii, menţionând că raportul are multe pagini.
'L-am primit vinerea trecută. Are multe pagini. Dacă aş sta să vi-l spun acum, aţi închide emisiunea. Îl vom valorifica în condiţiile legii şi vă comunicăm atunci', a spus Toader la România TV, fiind întrebat dacă a primit raportul privind decesul în penitenciar al judecătorului Stan Mustaţă. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis în luna august a.c. un dosar penal de moarte suspectă în cazul decesului fostului judecător Stan Mustaţă. Potrivit reprezentanţilor Parchetului, dosarul a fost deschis în urma unei sesizări primite de la Spitalul Militar 'Carol Davila'.
Cauza morții: infarctul miocardic
Fostul judecător Stan Mustaţă, care efectua o pedeapsă de opt ani şi jumătate pentru luare de mită, a murit la Spitalul 'Carol Davila', în urma unui infarct miocardic. 'În data de 8 august 2018, în jurul orei 22,00, s-a înregistrat decesul unei persoane custodiate de Penitenciarul Bucureşti - Jilava care se afla internată într-o reţea sanitară publică. Conform procedurilor legale, au fost dispuse următoarele măsuri anunţarea familiei persoanei decedate, informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi urmează a fi sesizate organele competente pentru cercetarea cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. Precizăm că persoana custodiată era înregistrată în evidenţa unităţii penitenciare cu afecţiuni medicale cronice. De asemenea, la nivelul administraţiei locului de deţinere a fost demarată o anchetă internă', se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News