Tudorel Toader a discutat cu Frans Timmermans, la Strasbourg, pe modificările aduse legilor justiţiei.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit marţi, la sediul Parlamentului European din Strasbourg, cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, printre temele discutate fiind parcursul şi stadiul actual al legilor justiţiei, precum şi modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. Potrivit unui comunicat al MJ, o altă temă abordată în cadrul întrevederii se referă la ultima decizie a Curţii Constituţionale privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
'Privitor la legile justiţiei, ministrul Justiţiei a prezentat stadiul actual şi etapele parcurse cu privire la cele trei proiecte de acte normative, legile adoptate şi soluţiile legislative constatate ca fiind neconstituţionale. În ceea ce priveşte Codul penal şi Codul de procedură penală, ministrul Justiţiei a prezentat modificările constând în transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2016/343/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale şi a Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, precum şi modificările pentru punerea în acord a dispoziţiilor din coduri cu Decizii ale Curţii Constituţionale a României', precizează MJ în comunicatul primit la redacţie.
[citeste si]
De asemenea, cu privire la dispoziţiile Legii pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Tudorel Toader a menţionat faptul că legea a fost adoptată pentru punerea în acord a dispoziţiilor legale cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu