Justiţia este şi trebuie să rămână un serviciu de interes public şi un pilon al statului de drept, spune ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, într-un mesaj transmis de Ziua Justiţiei, scrie Agerpres.
"Vivat Justiţia! Ziua Justiţiei este în prima duminică din luna iulie, astfel cum a fost declarată prin H.G. nr. 364/1994. Justiţia este şi trebuie să rămână un serviciu de interes public, un serviciu în slujba cetăţeanului, un pilon al statului de drept", spune Tudorel Toader, într-un mesaj publicat, duminică, pe Facebook.
Potrivit lui Tudorel Toader, modul de înfăptuire a justiţiei influenţează dezvoltarea personalităţii umane, realizarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
"Felicit marea familie juridică, pe fiecare participant la activitatea de înfăptuire a justiţiei, care îşi desfăşoară activitatea cu pasiune, competenţă, în limite legale şi cu respectarea exigenţelor constituţionale", mai afirmă Tudorel Toader.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News