Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, se apără după decizia CCR de astăzi, când modificările aduse Codurilor Penale au fost declarate neconstituţionale.
"Simple precizări ! I - În iulie 2017, MJ a elaborat și transmis către Guvern, proiectul de lege pentru modificarea Codului penal, în acord cu deciziile CCR, precum și pentru transpunerea Directivei privind confiscarea extinsă. Proiectul de lege a fost aprobat de către Guvern și transmis la Parlament, fiind apoi preluat de către Comisia specială. Comisia specială a modificat, în mod substanțial, proiectul de lege, adăugând numeroase soluții legislative declarate neconstituționale.
II - În noiembrie 2017, MJ a elaborat și transmis către Guvern, proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală, în acord cu deciziile CCR, precum și pentru transpunerea Directivei privind consolidarea prezumției de nevinovăție. Proiectul de lege a fost aprobat de către Guvern și transmis la Parlament, fiind apoi preluat de către Comisia specială. Comisia specială a modificat, în mod substanțial, proiectul de lege, adăugând numeroase soluții legislative declarate neconstituționale.
III - Nici una dintre soluțiile legislative care au fost declarate neconstituționale nu a fost inițiată de către MJ, toate fiind propuse în limitele deciziilor CCR și ale Directivelor europene!", a scris Tudorel Toader pe Facebook.
Modificările aduse Codurilor Penale au fost declarate neconstituţionale de CCR, după ce decizia a fost amânată de şapte ori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News