Tudose, banc după demisia lui Stănescu

Mihai Tudose
Mihai Tudose

Deputatul PSD Mihai Tudose a declarat luni că s-a pronunţat împotriva revocării lui Paul Stănescu din funcţia de ministru al Dezvoltării, adăugând că şi lui i s-a spus câteodată că este "bun", apoi "securist", după care a fost "reevaluat". 

"E un refren. Şi eu am fost bun câteodată, după aceea eram securist, apoi am fost reevaluat şi iar eram bun şi tot aşa. Probabil că ... na. Era un banc celebru pe vremea cealaltă cu un tip care a fost primit în partid şi, după aceea, a fost dat afară din partid pentru că este beţivan, întârzie la serviciu şi nu este familist şi a cerut dosarul de la primirea în partid unde scria că se recomandă a fi primit în partid pentru că este harnic, vine la serviciu şi este un bun familist şi el a spus: vedeţi ce a făcut partidul din mine? Uite în ce hal m-aţi adus", a spus Tudose, întrebat în legătură cu situaţia lui Stănescu. 

Paul Stănescu a anunţat, luni, că a demisionat din funcţia de viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. "În contextul evenimentelor din ultima vreme de pe scena politică, vă aduc la cunoştinţă că astăzi, 26 noiembrie, mi-am depus cererea de demisie din funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Aceasta a fost înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 16.495/26.11.2018", a precizat Paul Stănescu, într-o declaraţie transmisă Agerpres. 

Anterior, premierul Viorica Dăncilă a declarat că i-a cerut demisia vicepremierului Paul Stănescu din Guvern, însă acesta nu a vrut să şi-o dea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel