Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că întâlnirea cu Gunther Oettinger, comisarul european pentru buget şi resurse umane, a fost "foarte bună" şi că acesta ar fi contrazis "sursele din România" potrivit cărora deficitul ar fi de 4%.
"Întâlnire foarte bună. Domnia sa şi-a permis să contrazică - puneţi dumneavoastră ghilimelele - sursele din România care spuneau că bugetul, deficitul, 4%. Domnia sa a ieşit şi public şi a declarat că e optimist în ceea ce priveşte România sau chiar fericit pe anumite zone şi că, din datele pe care le au, se confirmă atingerea ţintei de deficit de sub 3% şi pentru 2017 şi pentru 2018", a afirmat Tudose, la începutul şedinţei de Guvern.
El a precizat că oficialul european a avut o întâlnire şi cu ministrul de Finanţe în care acesta i-a prezentat măsurile fiscale pe care Guvernul intenţionează să le introducă de anul viitor, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News