Tudose, în Bulgaria: Va trebui să luptăm împreună. Sunt lucruri pe care le-am agreat

România şi Bulgaria sunt "două oaze de stabilitate şi de siguranţă a cetăţeanului", a spus Mihai Tudose, marţi, la Varna.

"Este evident faptul că atât Bulgaria, cât şi România sunt două oaze de stabilitate şi de siguranţă a cetăţeanului pe stradă, foarte tolerante şi religios, şi din punct de vedere al celorlalte minorităţi posibile şi imaginabile, ceea ce e un nou element de atractivitate să faci afaceri în aceste zone. (...) Repet, fiind (...) împreună oaze de stabilitate şi siguranţă a cetăţeanului, ceea ce devine un lucru foarte, foarte rar întâlnit cam pe tot globul, nu numai în ţările din Vest. Şi este păcat că nici Bulgaria, nici România încă nu am speculat - la modul pozitiv speculat - această oportunitate pe care o pot oferi cele două ţări", a afirmat premierul Tudose, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său Boiko Borisov.

"Suntem într-o etapă importantă. Sunt lucruri pe care le-am agreat astăzi. (...) Foarte importantă poziţia Bulgariei şi a României în ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, ţinând cont şi de faptul că cele două ţări au la interval de şase luni preşedinţia Consiliului şi va trebui să luptăm împreună pentru păstrarea politicii de coeziune şi a politicii agrare, neomiţând (...) sau neminimalizând nici politicile privind securitatea comună europeană", a spus Tudose.

Totodată, aprecizat că România şi Bulgaria au o poziţie comună în privinţa politicii post-Brexit. "În ceea ce priveşte politica comună privind migraţiile şi politica comună privind statutul cetăţenilor noştri în Uniunea Europeană, mai ales post-Brexit, avem o poziţie comună, iar cei doi miniştri s-au pus la punct şi vor lucra împreună cu ministerele de Externe ale celor două ţări", a declarat premierul Mihai Tudose, citat de Agerpres.

[citeste si]

Cea de-a patra reuniune a Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt România-Bulgaria a avut loc, marţi, la Palatul Evksinograd din Varna. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel