Proiecte infrastructură România. Mihai Tudose-Felix Stroe: Să trecem peste nivelul de carioci

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a prezentat joi proiectele prioritare de transport care vor fi implementate în următorii ani, premierul Mihai Tudose precizând că este necesar ca, în acest domeniu, să fie depăşit "nivelul cu cariocile pe hârtie". 

"Ministerul Transporturilor în colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene a pregătit un memorandum, (...) care a fost discutat în principiu cu doamnele comisar pe dezvoltare şi pe transporturi de la Comisia Europeană, un memorandum care odată adoptat va asigura demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport ce urmează a fi implementate în perioada imediat următoare. (...) Am făcut acest portofoliu de proiecte (...) publice prioritare de infrastructură, care să atingă un grad de maturitate suficient de mare pentru demararea licitaţiilor şi a implementării începând cu anul 2019", a declarat Felix Stroe, la începutul şedinţei de Guvern. 

Potrivit ministrului Transporturilor, acest pachet de proiecte prioritare va fi finanţat integral de către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). 

Totodată, Felix Stroe a prezentat proiectele care fac parte din acest pachet, printre care se numără proiectul de autostradă Braşov - Paşcani - Iaşi - Ungheni, care are un cost aproximativ de investiţie de 3,08 miliarde de euro, proiectul Trans Regio de drum rapid Braşov - Târgu Mureş (cost aproximativ de investiţie de 100,2 milioane de euro) şi proiectul de autostradă Braşov - Făgăraş - Sibiu (un cost estimat de 816,44 milioane de euro).

Rute feroviare 

De asemenea, Felix Stroe a prezentat proiectele din sectorul feroviar, printre care se numără şi proiectul de reabilitare de cale ferată Bucureşti - Iaşi, care are un cost aproximativ de investiţie de 1,687 miliarde de euro. 

"Finanţarea acestor investiţii a fost discutată cu (...) BERD. O parte din bani, pentru Brăila - Babadag - Constanţa, vin din Fondul de dezvoltare pentru Litoral - Delta Dunării, deci finanţările sunt asigurate. Dacă acest memorandum va fi aprobat astăzi, în şedinţa de Guvern, este un pachet de proiecte care, odată lansate, (...) nu vor mai putea fi oprite", a susţinut ministrul Transporturilor. 

El a vorbit şi despre alte măsuri necesare, printre care operaţionalizarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere. "Am dori ca în semestrul I să finalizăm, acest CNIR, (...) să devină operaţional. Şi există finanţarea - (...) e deja discutată cu BEI -, pe care o putem folosi pentru achiziţionarea unei consultanţe, ca să facem lucrurile profesionist, după un model occidental", a arătat Stroe. 

La rândul său, premierul Mihai Tudose i-a spus ministrului Transporturilor că este necesar ca aceste proiecte să fie implementate. 

"Felicitări dumneavoastră, echipei dumneavoastră, de asemenea domnului ministru Nica. Rămâne ca să trecem de nivelul cu cariocile pe hârtie, că până acum proiecte am avut slavă Domnului. Acum avem, în sfârşit, şi finanţarea şi determinarea să le ducem la bun sfârşit", a afirmat Tudose, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel